Compania fintech Revolut a obţinut, după mai mulţi ani de aşteptare, o licenţă bancară completă în Marea Britanie, ceea ce îi permite să lanseze noi produse financiare pe piaţa britanică, inclusiv credite, potrivit news.ro.
Startupul, evaluat la aproximativ 75 de miliarde de dolari în 2025 şi considerat una dintre cele mai valoroase companii tehnologice private din Europa, va putea oferi conturi bancare în calitate de instituţie licenţiată atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme.
„Lansarea băncii noastre în Marea Britanie a fost o prioritate strategică pentru Revolut şi reprezintă un moment important în dezvoltarea companiei”, a declarat Nik Storonsky, cofondator şi director executiv al Revolut.
El a subliniat că Regatul Unit este piaţa de origine a companiei şi un pilon central în strategia sa de creştere, adăugând că obţinerea licenţei reprezintă un pas important în obiectivul Revolut de a construi „o bancă globală cu adevărat”.
În iulie 2024, Autoritatea de Reglementare Prudenţială (PRA) din Marea Britanie acordase companiei o licenţă bancară cu restricţii, după ce Revolut depusese cererea iniţială în 2021. În acea etapă, compania putea accepta depozite ale clienţilor de până la 50.000 de lire sterline (aproximativ 67.000 de dolari), mult sub nivelul depozitelor administrate de marile bănci britanice, precum Barclays sau HSBC, conform news.ro.
Aprobarea pentru ieşirea din faza de mobilizare şi lansarea efectivă ca bancă în Regatul Unit este văzută drept un pas important în planurile de extindere ale companiei.
La începutul acestei luni, Revolut a anunţat că a depus şi o cerere pentru obţinerea unei licenţe bancare în Statele Unite. Compania îşi propune să se extindă pe aproximativ 30 de pieţe noi până în 2030 şi are în prezent în jur de 70 de milioane de clienţi la nivel global, potrivit news.ro.




















































Opinia Cititorului