Valoarea sumelor refuzate la plată prin instrumente de debit a scăzut semnificativ în luna august 2026 faţă de luna precedentă, astfel că dacă în iulie 2026 sumele refuzate la plată au fost în suma record de circa 1,89 miliarde de lei, în august 2026 acestea au scăzut la aproximativ 283 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o scădere de circa 85%, potrivit unei analize RisCo.ro pe baza datelor Băncii Naţionale a României.
Potrivit datelor publicate de BNR şi analizate de RisCo.ro, biletele la ordin rămân instrumentele cu cea mai mare pondere în totalul sumelor refuzate, deşi valoarea lor a scăzut de la circa 1,88 miliarde de lei în iulie 2026 la 279 de milioane de lei în august, în timp ce cecurile au avut valori mai mici, de aproximativ 5,6 milioane de lei în iulie şi circa 4 milioane de lei în august, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 28,5% faţă de luna precedentă, explică sursa.
În august 2026, valoarea totală a plăţilor refuzate prin instrumente de debit a fost de aproximativ 283 de milioane de lei, provenind din 4.122 de refuzuri înregistrate, iar structura pe instrumente de plată rămâne neschimbată, biletele la ordin reprezentând aproape întreaga valoare refuzată, în timp ce cecurile au contribuit cu doar circa 4 milioane de lei, iar în iulie au fost înregistrate 4.581 de refuzuri, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 10% în august, adaugă analiza.
Potrivit RisCo.ro, în ultimele trei luni, utilizatorii platformei de analiză financiară au generat peste 106.300 de rapoarte privind clienţii şi incidentele la plată, iar în iunie 2026 au fost generate peste 36 de mii de rapoarte, în timp ce în iulie şi august valoarea rapoartelor generate depăşeşte 35 de mii pentru fiecare lună, ceea ce arată preocuparea companiilor pentru verificarea riscului financiar al clienţilor şi partenerilor de afaceri, indiferent de fluctuaţiile din piaţă.
Pe platforma RisCo.ro au fost verificate în ultimele trei luni peste 20.000 de firme unice, iar luna iulie 2026 marchează cele mai multe căutări şi interogări unice, semn că tot mai multe companii conştientizează riscurile la care se expun în relaţiile comerciale şi simt nevoia să se asigure înainte de a semna un contract, potrivit sursei.
În lunile iunie, iulie şi august ale acestui an au fost înregistrate peste 360 de refuzuri, iar în august 2026 au fost înregistrate aproape 200 de incidente la plată, doar şase dintre acestea făcând referire la cecuri, restul fiind reprezentate de bilete la ordin, iar datele despre refuzurile la plată provin din seria statistică publicată de Banca Naţională a României prin Centrala Incidentelor de Plăţi, pentru segmentul firmelor româneşti, precum şi din analizele interne realizate prin intermediul platformei RisCo.ro, încheie analiza.


























































Opinia Cititorului