Rogobete anunţă în construcţie 15 spitale cu fonduri din PNRR, dar 5 proiecte pierd finanţarea

A.B.
Politică / 16 iulie 2025

Rogobete anunţă în construcţie 15 spitale cu fonduri din PNRR, dar 5 proiecte pierd finanţarea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că în România sunt în prezent în construcţie 15 spitale finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dintre care 12 vor primi granturi, iar 3 vor fi realizate prin credit, potrivit stadiului actual al negocierilor.

„Vorbim despre 15 şantiere care se află în construcţie. Negocierile nu sunt încă finalizate, aşa că nu pot spune exact care vor fi finanţate prin grant şi care prin credit”, a spus Rogobete în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, ministrul a precizat că cinci unităţi sanitare nu vor mai fi finanţate prin PNRR, întrucât lucrările nu au început din cauza contestaţiilor şi întârzierilor în procedurile de licitaţie. Printre acestea se numără spitalele din Neamţ, Braşov şi Lugoj.

„Spitalul din Lugoj avea licitaţia contestată de cinci ori, iar contractul a fost reziliat. La Neamţ nu s-a semnat finanţarea, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov nu s-au demarat lucrările”, a menţionat el.

Rogobete a subliniat că este pentru prima dată în ultimele decenii când România construieşte un număr atât de mare de spitale noi. „Este un fapt fără precedent în ultimii 35 de ani. Avem aproape 20 de spitale în construcţie: 12 cu granturi, 3 cu credit, plus alte 3 finanţate prin Banca Mondială.”

Ministrul a mai adăugat că România nu a pierdut finanţarea pentru echipamentele de screening pentru cancerul de col uterin şi de sân din PNRR, întrucât acestea au fost achiziţionate deja printr-un program cu fonduri norvegiene, evitând astfel o dublă finanţare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb