Rogobete: În discuţia iniţială cu premierul am spus foarte clar că în sănătate nu putem tăia bugete

I.S.
Politică / 17 septembrie, 20:05

Rogobete: În discuţia iniţială cu premierul am spus foarte clar că în sănătate nu putem tăia bugete

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că bugetul sănătăţii nu poate fi redus, având în vedere că România nu se numără printre statele europene cu finanţări ridicate în acest domeniu. În schimb, el şi-a propus să reorganizeze şi să reorienteze resursele astfel încât sistemul să devină mai eficient atât din punct de vedere medical, cât şi financiar.

Într-o intervenţie la emisiunea România Politică de la Prima News, ministrul a precizat că esenţa reformei constă în mutarea accentului de pe spitalizarea continuă către ambulatoriul de specialitate şi spitalizarea de zi.

„Am convenit cu premierul că nu putem discuta despre reduceri de buget, însă putem rearanja modul în care funcţionează sistemul, pentru a aduce mai multă eficienţă în utilizarea banilor şi în serviciile oferite pacienţilor”, a explicat Rogobete.

El a subliniat şi importanţa unei reforme structurale privind modalitatea de ocupare a funcţiilor de conducere în spitale, menţionând evaluarea anuală a şefilor de secţie şi stabilirea unor criterii de performanţă clare pentru managerii unităţilor sanitare.

„Managerii vor fi evaluaţi în funcţie de tipul spitalului pe care îl conduc, cu criterii diferenţiate pentru spitalele universitare de urgenţă, faţă de cele orăşeneşti, pentru a reflecta specificul fiecărei unităţi. De asemenea, şefii de secţie vor fi evaluaţi anual, pe baza unor criterii atât administrative, cât şi medicale, ţinând cont că au responsabilităţi de coordonare şi gestionare a programelor naţionale şi a echipelor medicale”, a precizat ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0916
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3652
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8662
Gram de aur (XAU)Gram de aur555.6475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb