Rogobete: Pacienţii cronici şi cei cu spitalizare de zi, exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical

I.O.
Politică / 24 aprilie, 16:39

Alexandru Rogobete; Sursa foto: Facebook / Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete; Sursa foto: Facebook / Alexandru Rogobete

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, potrivit surselor, că pacienţii cronici incluşi în programele naţionale şi cei care beneficiază de spitalizare de zi vor fi exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical, ca urmare a unei modificări adoptate de Parlament.

Rogobete a explicat că iniţial excepţiile propuse pentru anumite categorii vulnerabile: pacienţi cu cancer sau cei cu urgenţe AVC, au fost respinse, iar ministerul a încercat corectarea printr‑o ordonanţă de urgenţă care nu a fost adoptată. „A nu introduce excepţii în această măsură este incorect în primul rând şi administrativ şi uman”, a susţinut el, conform surselor

Ministrul a precizat că a apelat la Parlament pentru a remedia situaţia şi că textul adoptat reproduce, în esenţă, ordonanţa de urgenţă elaborată de Ministerul Sănătăţii. „Parlamentul a preluat tot textul din ordonanţa de urgenţă scrisă de Ministerul Sănătăţii şi... a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor; măsura va fi în vigoare şi toţi pacienţii cronici aflaţi în programele naţionale, pacienţii care beneficiază de spitalizare de zi vor fi exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical”, a declarat,potrivit surselor, Alexandru Rogobete.

El a mai subliniat că, în interiorul bugetului de sănătate, au fost operate redirecţionări pentru eficientizare şi a dat ca exemplu introducerea a 93 de medicamente fără alocare bugetară suplimentară, arătând că tăierile contabile nu sunt o soluţie pentru sector, transmite sursele.

Rogobete a reiterat că dialogul instituţional este esenţial şi că deciziile privind măsuri cu impact social trebuie nuanţate pentru a evita nedreptăţi, conform surselor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pai stai un pic, eliminarea primei zile de concediu nu era ca sa combată internarea de zi care era abuzată, nenorocita, se construiau vile și piscine din ea etc, etc,? acum am revenit?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb