România a vut în aprilie al doilea ritm de creştere a preţurilor producţiei industriale din UE

F.A.
Companii / 3 iunie 2009

România a avut în aprilie al doilea ritm de creştere a preţurilor producţiei industriale din Uniunea Europeană, de 2,5%, la fel ca Ungaria, în timp ce la nivelul blocului comunitar preţurile s-au redus cu 3,9%, potrivit datelor publicate, azi, de Eurostat.

Cel mai mare avans a fost înregistrat în Malta, unde preţurile producţiei industriale au urcat în aprilie cu 22,6% faţă de luna similară din 2008.

Cele mai semnificative scăderi ale preţurilor la producător au fost înregistrate în a patra lună a acestui an în Olanda, de 10,4% faţă de luna similară din 2008, Grecia, de 7,8%, Danemarca şi Franţa, de câte 6,4%, mai arată datele biroului european de statistică.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb