România încasează încă 300 milioane de euro din fonduri europene

E.D.
Fonduri Europene / 24 februarie 2014

După recordul de săptămâna trecută, când România a încasat, într-o singură zi, peste 830 milioane de euro, ţara noastră a atras, vineri, încă 304,6 milioane de euro de la Comisia Europeană (CE), precizează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Astfel, suma totală rambursată în cele două zile este de peste 1,13 miliarde de euro.

Conform comunicatului, în 2013, România a încasat peste 2,88 miliarde de euro de la Comisie, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în toată perioada 2007-2012. Totodată, sumele atrase în fiecare dintre anii 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011 au fost mai mici decât cele 1,13 miliarde de euro rambursate în zilele de 20 şi 21 februarie.

Din mai 2012 până în prezent, rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a crescut de circa 4 ori - de la 8% la aproximativ 34%, se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb