România intenţionează să adere la OCDE

Marius Constantin
Politică / 12 mai 2015

Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, a amintit, în cadrul celei de a 78-a sesiuni a Comitetului Oţelului al OCDE, din perioada 11-12 mai, că România intenţionează să adere la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care reprezintă un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în programul de guvernare 2013-2016.

De asemenea, secretarul de stat a menţionat că, potrivit programului de guvernare, eforturile României de a adera la OCDE se concentrează pe consolidarea participării experţilor români în structurile organizaţiei şi întărirea relaţiilor bilaterale cu statele membre ale OCDE, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.

Aderarea la OCDE poate aduce României numeroase avantaje, între care beneficiul apartenenţei la clubul restrâns al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact asupra ratingului de ţară şi atragerii investiţiilor străine.

Totodată, ca urmare a aderării la OCDE, România ar beneficia de accesul la informaţiile necesare în domeniile prioritare pentru statul nostru (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anticorupţia, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educaţia etc.).

Referindu-se la tematica reuniunii, industria siderurgică, Maricel Popa a subliniat că în ultimii ani sectorul siderurgic din România a suferit mai multe transformări, atât în ceea ce priveşte capacităţile de producţie, cât şi gama de produse şi gradul de dezvoltare a pieţei.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a fost înfiinţată în 1861, la Paris, şi are ca misiune promovarea politicilor pentru creşterea bunăstării economice şi sociale a populaţiei din întreaga lume. În prezent, OCDE are 34 de membri la nivel global şi un buget de 357 milioane de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb