România nu e sfâşiată, ci blocată. Cum ieşim din impasul reprezentării?

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie

România revoluţionară, după Daniel Rosenthal. Ilustraţie manipulată de MAKE

România revoluţionară, după Daniel Rosenthal. Ilustraţie manipulată de MAKE

English Version

MAKE

Toată lumea vrea o schimbare profundă. Nimeni nu mai are încredere în partide. Iar ele nu vor renunţa la privilegii. E timpul să decidem cine conduce: liderul sau cetăţeanul?

O ruptură ireparabilă par să fi evidenţiat alegerile din 2024 şi 2025 şi să aducă un verdict clar: România este obosită, furioasă şi neîncrezătoare. Dar, într-o interpretare alternativă putem afirma că, în ciuda aparenţelor, nu suntem o societate dezbinată, ci una blocată între două viziuni diferite despre schimbare.

- Una, radicală, suveranistă, dispusă ca (eventual) să sacrifice apartenenţele internaţionale pentru recâştigarea controlului intern.

- Alta, reformistă, pro-occidentală, care cere transformare profundă, dar în cadrul alianţelor strategice (UE şi NATO).

De fapt, ambele părţi spun acelaşi lucru: noi, cetăţenii români, vrem o schimbare politică adâncă.

Doar că nu suntem în acord asupra direcţiei.

Problema reală este că niciuna dintre părţi nu mai crede că partidele actuale pot produce schimbarea cerută.

Ce e de făcut? Paşii practici ai reconstrucţiei unităţii naţionale

România nu are nevoie de o altă polemică ideologică, ci de un algoritm funcţional de acţiune, care să recâştige unitatea şi încrederea cetăţenilor. În mod concret:

1. Recunoaşterea rupturii de încredere

Primul pas este simbolic, dar esenţial: partidele şi instituţiile trebuie să admită oficial eşecul reprezentării.

Nu în discursuri defensive, ci printr-o declaraţie de deschidere spre reconstrucţie democratică, prin forme noi de consultare şi decizie cetăţenească.

2. Pact de valori comune între cele două Românii

Oricât de diferite ar fi viziunile, există cel puţin trei direcţii în care cele două tabere pot coopera:

- Moralitate publică şi eliminarea reţelelor de privilegii;

- Reprofesionalizarea administraţiei;

- Investiţii prioritare în educaţie, sănătate, infrastructură.

Un pact de coabitare democratică pe aceste teme ar reduce instantaneu tensiunea politică şi ar arăta că există bază pentru reconstrucţie naţională.

3. Reformarea mecanismelor de selecţie a candidaţilor

Partidele trebuie obligate să înceteze reproducerea propriei mediocrităţi. O soluţie funcţională este:

- Introducerea primarelor deschise

În loc ca partidele să-şi desemneze candidaţii prin decizie de la centru sau vot intern, ”primarele deschise” permit oricărui cetăţean să participe la alegerea candidatului unui partid.

Astfel, candidatul rezultat are susţinere populară reală, nu doar susţinerea şefilor de partid (vezi anexa de la final).

Aceasta trebuie însoţită de:

- Audit de integritate pentru toţi candidaţii;

- Concursuri obligatorii pentru funcţiile administrative;

- Acces legal egal pentru candidaţi independenţi.

4. Alocarea a 30% din bugetul public prin decizie cetăţenească

Nicio reconciliere nu este posibilă fără redistribuirea puterii de decizie.

O soluţie imediată este crearea unui buget participativ naţional, în care 30% din fondurile publice să fie supuse votului popular, lunar sau trimestrial, printr-un sistem digital securizat.

- Cetăţenii aleg direct priorităţile (ex: spitale, şcoli, autostrăzi);

- Ministerele şi consiliile locale au secţiuni dedicate deciziilor cetăţeneşti;

- Se începe cu 3 judeţe pilot în 2025, extindere în 2026.

5. Reprofesionalizarea limbajului public şi a învăţământului civic

O ţară unită nu poate comunica în ură. România are nevoie de:

- Cod de conduită retorică în spaţiul public;

- Pedagogie democratică în şcoli;

- Dezbatere publică raţională şi nepartizană, promovată de mass-media.

De ce nu vor partidele să aplice aceste măsuri?

Pentru că aceste reforme le-ar obliga să renunţe la exact ceea ce le menţine la putere:

România nu e sfâşiată, ci blocată. Cum ieşim din impasul reprezentării?

Partidele nu sunt doar nepricepute.

Sunt interesate să nu se reformeze.

Orice pas către autenticitate le subminează reţelele de putere.

Concluzia: dacă nu ele, atunci cine?

Dacă partidele refuză să aplice ceea ce este evident necesar, soluţia este să le înlocuim, nu doar să le presăm.

Asta nu înseamnă desfiinţarea partidelor (cum naiv a crezut Călin Georgescu), ci să le alocăm alte sarcini decât de reprezentare (în care au eşuat cam peste tot în lume), ca, de exemplu, acelea de secretariat al acţiunilor politice cetăţeneşti.

Democraţia directă este sistemul de conducere politică prin referendum (eventual, prin referendum continuu); cel care devine inutil este parlamentul.

România are nevoie de un nou model politic:

- Democraţie participativă reală, cu vot cetăţenesc periodic asupra deciziilor bugetare;

- Instituţii care se supun voinţei directe a cetăţeanului, nu algoritmilor de partid;

- Leadership legitim, nu produs de combinaţii interne.

Nicuşor Dan cunoaşte acest model, de la curentul actual care străbate marile primării ale lumii, aflate în tranziţie către democraţia directă (el nu a implementat-o la nivelul Bucureştiului).

Dacă doreşte să dovedească autenticitatea poziţiei sale reformiste, acesta este momentul să propună tranziţia spre democraţie directă ca alternativă la agonia reprezentării clasice.

După 2025, nu mai e loc de întârziere

România nu este dezbinată. Este în derivă între un sistem eşuat şi o nevoie clară de reconstrucţie.

Nu mai putem aştepta salvarea din interiorul unui sistem care funcţionează împotriva cetăţeanului.

Este un bun prilej ca o parte din puterea de decizie să se întoarcă acolo de unde a fost confiscată: la cetăţeni.

Clip procesat artificial de MAKE

Opinia Cititorului ( 82 )

  1. Cum sa lasi decizia la cetatenii care sunt trei sferturi analfabeti functionali? Nu o fi bun sistemul cu partide, dar nici sa dam soarta tarii pe mana betivilor de la birtul comunal. Cat despre Nicusor Dan nu mai e mult pana se va sparge bula si se va vedea cat de dezbracat este imparatul. Din pacate Romania se indreapta cu pasi repezi catre ceva ce nici prin cap nu ne dadea ca o sa ajunga.

    1. Domnu Dan, nimic nu este inevitabil. N. Dan nu este imparat, doar proshtii au ashteptari mari instant de la un om decent, care vrea sa imbunatatzeasca lucrurile. Mai ushor cu atitudinea de superioritate fatza de majoritate pe care o avetzi.

      Pe vremea cand s-a dat dreptul de vot universal era mai grav , in toate tarile. Asa ca lasa elitismul asta. Democratia inseamna fix ca iti asumi ca oricine, orice boschetar, poate vota. Du-te in China daca nu-ti place, acolo partidul alege meritocratic (daca nu faci nazuri la ideologie), nu deranjeaza omul simplu de la munca sau de la băut.

      Cel mai ridicol e sa votezi pe baza cui e mai educat. Ala e criteriu de departajare abia cand cei doi (sau mai multi) au exact aceiasi ideologie. Cand ii auzeam pe unii dand ca motov al alegerii ca unul e olimpic sau mai stiu eu ce...ce-i daca e si mai competent, nu vreau unul competent in aplicarea unei ideologii impotriva careia sunt! 

      *Aceeasi ideologie, ca sa nu ma faci analfabet si pe mine.

      Sa alegi un golan analfabet care se va inconjura de oameni dupa chipul si asemanarea sa!Adevarul este ca nici aceasta coalitie nu e breaza(nu au gasit un candidat de Doamne ajuta,l-au scos pe Crin de la naftalina)dar nu se compara cu Simion si gasca sa!

      In expresia atat de mult uzitata,functional este la singular,ca in toate altele similare in care categoria este la plural.Cand te sui la catedra e important sa nu cazi in cap de pe ea!

      Este just ceea ce este scris in articol. Toti stim ce ar trebui facut, inclusiv partidele. Problemele sunt 4 la numar:

      1. ceea ce vrem noi nu vor ei, pentru ca ar insemna sa isi piarda privilegiile (de la membrii CCR pana la clanurile de parlamentari cu ramificatii in tot sistemul bugetar, central si local). Ei se fac ca nu stiu ce ar trebui sa faca (desi stiu), iar noi credem in continuare ca ei nu stiu si le tot sugeram ce au de facut 

      2. asa cum stau lucrurle acum si cum probabil se vor mentine in continuare (vezi problema 1), este necesara schimbarea radicala clasei politica, cel tarziu la urmatoarea runda de alegeri 

      3. a treia problema si cea mai dureroasa este ca momentan nu avem cu cine sa ii schimbam pe actualii emanti. Cu oferta actuala a opozitiei (AUR, POT si Sosoaca), ar insemna sa schimbam hotii cu hotii + dementii+ golanii (pentru ca meteahnele PSDului le gasim si la AUR si la POT). Il schimbam pe Dracul cu Tatal lui, ciuma rosie cu lepra rosie. Sarim din lac in put.  

      Concluzie: Pana la urmatoarele alegeri (la termen sau anticipate) Romania are nevoie de o alternativa viabila. Cine o poate aduce? Au incercat rusii prin AUR si POT si din fericire nu a tinut. Singura solutie realista ramasa este ca clasa de mijloc sa isi impuna reprezentantii prin infiintarea unui nou partid sustinut si finantat de patronate (poporul nu poate finanta un partid, dar il poate sustine cu voturi). Este timpul ca dl Sucu sa treca la nivelul urmator, sa lase fotbalul si sa investeasca in Romania, ca dl Tiriac sa faca fapte mai bune decat sa cumpere rable de colectie si sa investeasca in Romania. Pur si simplu avem nevoie de un nou partid care sa constituie o alternativa autentica la ceea ce ofera politicul acum (nu de partide fake fabricate de trolli rusi si de tiktok). 

      Negocierile si mai ales solutiile propuse de partide ne arat clar ca nu au inteles nimic din votul romanilor. 

      Prin propunerile facute de ei (taierea tichetelor de vacanta, a tichetelor de masa, majorari de taxe si impozite) impun tuturor romanilor sa achite nota de plata pentru dezmatul al unora dintre bugetari. Platim noi in continuare pentru cumetrii incompetenti angajati la stat si mentinuti acolo in continuare in ministere si primarii si pentru miile de cumetri incompetenti din sutele de agentii si autoritati. fara numar fara numar (Agentia vinului ce mai face? pe cand si o agentie a berii si alta a ginului?) si pentru sutele de angajati plimbati prin consiliile de administratii etc etc (nu am vazut in programul lor nicio referire serioasa la restructurarea aparatului bugetar, in fara de taierea aleatorie a unor posturi pentru incadrarea intr-un numar scos din jobenul magicianului). 

      4. A patra problema, de importanta capitala, este calitatea electoratului. 

      Atat timp cat AUR si PSDul conduc in continuare in preferintele romanilor nu vad ce asteptari am putea avea de la viitor. Ambele partide ne fura, ne escrocheaza, ne mint si ne insala cu nerusinare, iar romanii le prefera in continuare. Cate furturi, explozii, azile devalizate, nordisuri, arogante, prescrieri de furturi, golanii pamanturi plate, extraterestrii, fire divine, familii intregi bagate peste noapte in politica (fara nicio calitate dovedita) trebuie sa mai avem ca sa ne trezim?

      In Romania (si nu numai) nu mai conduce democratia, ci Prostia. Pentru romanii cu mintea la ei si scaun la cap, am un singur mesaj: Fugeti, fugeti! 

      Analfabeți funcționali sunt în primul rând în partide și funcțiile înalte din instituții conduse tot de partide de văzut în ce mod se exprimă și în ce mod se comportă.

      Soluția ca cetății să voteze, chiar și analfabeți este pentru necesitatea lor cum ar fi îmbunătățirea serviciilor sanitare. Un exemplu f simplu: eu ca analfabet pot să votez printr-o recesiune al unui serviciu care nu este adaptat nevoilor mele dar mi-l dă pe tavă pentru că așa vrea mușchiul asistentei sau doctorului.

      Se poate face prin feedback-uri permanente puse la dispoziția cetățeanului. Este valabil în orice fel de instituție sau serviciile instituțiilor și consider că așa se poate educa și cetățeanul analfabet pentru că il pune să gândească ce nu-i place și să dea informații clare pentru îmbunătățire în funcție de nevoile sale. 

      Sa vorbim putin si despre viitor si ce poate aduce el bun pentru Romania.

      De exemplu, la scoala 39 din Colentina, elevii unei clase a 8-a au facut un cadou consistent dirigintei (profa de desen) ca sa intervina la profa de matematica si sa ii treaca pe cei care au cotizat. Urmarea a fost ca cei care au contribuit (cativa dintre ei incapabili sa faca inmultiri si impartiri!!!) au trecut clasa, iar ceilalti au ramas corijenti. Apoi acesti elevi "geniali" vor termina liceul in acelasi mod (gratie unor profesori ce nu au ce cauta in invatamant, a unor inspectorate de cacao si a unui minister populat cu incompetenti) dupa care vor obtine diplome de la facultatea Hyperion (sau altele similare) unde nu este necesara prezenta la cursuri si uneori nici macar la examene (!!!!), iar in final, vor mai de de 2 -3 ori din coate si vor ajunge in sistemul bugetar unde vor face programe economice, strategii, vor conduce agentii sau vor face parte din consiliile de administratie. 

      Alte exemple despre cum va arata viitorul? 

      Vara trecuta, in complexul turistic din Moinesti, doi copii de clasele 6 si 7 din Slobozia faceau sex in aer liber. Au fost vazuti pe camere, au fost atentionate insotitoarele atat pentru acest comportament cat si pentru altele reprobabile (galagie, mizerie, bauturi etc), iar reactia acestora a fost ca "Au venit acolo sa se simta bine". Tot in acelasi complex, niste elevi din Navodari au fost vazuti pe camere cum coborau din autocar cu sticle de bautura in bagaje. Administratorul a vazut, dar insotitoarele grupului "nu au vazut".  

      In urma cu mai multi ani, un grup de liceeni a serbat sfarsitul de ciclu scolar in Grecia. Au devastat acolo camerele, au facut galagie si au baut pana au cazut pe jos. Fetele de liceu au adormit pe scari de ametite ce erau. Dupa toate astea, grecii au spus ca nu mai vor romani. 

      Tot mai multi elevi romani se declara de etnie roma pentru a-si asigura locurile la licee (in detrimentul celorlalti elevi care sunt corecti si urmeaza calea normala de intrarea la liceu). Poate ne spune CCRul cat de constitutional este ca membrii unei etnii sa beneficieze de avantaje pe criterii etnice in detrimentul celorlalti cetateni romani. 

      Exemple de acest fel, care scot in evidenta situatia din sistemul bugetar sunt numeroase si se regasesc in toate sectoarele bugetare. 

      De curand am scris despre medicul raumatolog spagar. Este foarte simplu pentru un ministru sa trimita incognito corpul de control in orice spital sau policlinica din tara ca sa stea de vorba cu pacientii de la usile doctorilor, cu rudele celor internati in spitale si sa afle cine ia spaga si cine nu, cat mai este spaga, cine este doctor bun si cine nu si de ce este bun sau nu (este posibil ca unii pacienti sa spuna ca un doctor este bun pentru ca ii da concediu medical ori de cate ori ii cere el), cine isi face treba si cine nu etc etc. In acest fel se poate afla exact cum stau lucrurile in sistem. S-a facut asa ceva vreodata? Never! Corpul de control apare doar dupa ce se intampla tragediile (si nu inainte ca sa le previna) si in final nu exista niciun vinovat. Exemplele de acest fel, din toate sectoarele bugetare, sunt de ordinul miilor, pot scrie o saptamana intrega despre ele, le stim toti, dar nu se ia nicio masura. Mizeria este mare si avem mult de restructurat in sistemul bugetar, dar nu se restructureaza nimic si apoi ne intrebam cum am ajuns pe marginea prapastiei. Ei nu isi fac treaba bine , noi nu ne-o facem bine, dar toti ne plangem, toti asteptam sa ne pice din cer un trai mai bun si nimeni nu ia nicio atitudine constructiva. 

      Avem 178 de agentii de cercetare de stat!!!!

      Va cruciti daca le cititi numele si incercati sa aflati ce au facut concret pentru tara si ce produse viabile au iesit efectiv din acele agentii! 

      Exista institut de cercetare dezvoltare pentru pajisti, pentru cultura si civilizatia levantului, pentru politici si evaluare in educatie (de-aia avem atat de multa educatie in tara), de cercetari eco-muzeale, pentru sfecla de zahar, casa oamenilor de stiinta, cercetari in domeniul economiei (sunt cel putin 6!!!), de economie montana si inca unul de montanologie, cateva pentru protectia muncii, sunt o multime pentru fizica si derivate ale ei, o multime pentru cercetari agricole, de studii in probleme etnice, de promovare Brancusi, o multime de chimie si biochimie, o multime de istorie (religii, arte, limba, teorie literara etc etc), statiuni de cercetare in diverse regiuni (cateva zeci), cateva pentru studiul revolutiei etc etc etc. 

      Pentru toti astia, taietori de frunza la caini si pentru multi altii trebuie sa platim noi taxe si impozite majorate ca ei sa ramana in continuare in sistem.  

      Statul trage in oamenii cinstiti ca sa protejeze in continuare parazitii.

      Partidele (si in special PSD ul) nu au inteles nimic din glasul poporului. 

      Am auzit intamplator o discutie telefonica intre o eleva de scoala generala si prietena ei. Cea de scoala generala o sunase ingrijorata pe cealalta pentru ca auzise ca a fost chemata salvarea pentru ca i se facuse rau si a crezut ca era din cauza mahmurelii, dar de fapt i-a fost rau din cauza drogurilor. Nu fusese beata, ci drogata, asa ca fata a inceput sa ii explice parinteste la telefon care droguri sunt bune si ce sa ia ca sa nu-i mai fie rau. I-a mai spus ca venea de la meditatii si ca merge sa isi puna gene false.

      Cam asa arata viitorul nostru, plin de material autohton drogat si cu gene false, dar usor de modelat cu tiktokul.  

    să porți denumirea de ”Buică” și să fi ștab într-un Consiliu de Administrație,,, ce tare !

    Florică Spătaru și-o băgat toți licheii prin C.A.:uri 

    Georgel Badiu încearcă s-o facă și el ! 

    Marian Enache ridică lună de lună o roabă de bănet.

    soluția: cu acei 300mil. RON dați în Salrom Pride, să fie amenajată pușcărie subterană în Salină unde ”Buică”, Surgiu și Badiu să devină primii pionieri locatari ! 

    Bravo domnule Make.considerand ca demersul d-voastra este unul sincer si onest,eu va felicit pentru acest articol.asta e un proiect de tara (nu de colonie!).sistemul actual,administrat de niste slugi proaste si ticaloase,se prabuseste.daca nu azi,atunci maine.ceva trebuie facut.intai prin vorbe (planul),apoi prin fapte (trecerea la actiune).sa vedem ce ecou va avea acest proiect al d-voastra.

    1. Sincer si onest n-am prea inteles de ce te indoiesti de sinceritatea si onestitatea demersului acestui articol. Democratia directa reprezinta unul dintre interesele mele de principiu, semnalat in BURSA, incepind din 2012 (vezi si cartea mea "Solutia crizei", dar si articolul CORESPONDENŢĂ DE LA ROMA /Forumul democraţiei directe: o trecere treptată, de la local la naţional/ BURSA/1 octombrie 2018 si celelalte relatari).

    Eh, aș fi de acord, dar nu e cazul de alte experimente. Trăim în țara lui Caragiale și asta ne ocupă tot timpul. Să rămânem așa. Nu cred că am mai putea suporta o zdruncinătură prea mare.

    Mda, "legendarul" și falsul prooroc CG a cam bunghit-o totuși în felul lui cu desființarea partidelor și cu chestia hranei, apei și energiei în viitorul apropiat. Pe mine m-a deranjat "mesianismul" lui de doi lei, dar în principiu, lăsând la o parte aberațiile, a cam avut dreptate. 

    Mai bine să lăsăm istoria să-și facă de cap singură.

    Altfel, da, ilustrația e inspirată. Asta e noua Maria Rosetti. Hai Liby :) 

    1. Nu a zis niciodata de desfiintarea partidelor, a dat de inteles ca nu vor mai exista organic. Sunt destule lucruri reale pentru care sa-l atacati, nu mai inventati.

      Așa o fi. Nu a zis-o direct, dar presa "independentă" i-a rastalmacit vorbele.

      Nu l-am atacat pentru asta. Sistemul "ticăloșit", vorba lui Băsescu, l-a privat pe el sau pe Lenuța de posibilitatea de a fi președinte. A fost o palmă mai mare dată voinței românilor decât la alegerile fraudate de comuniști în 1946.

      a repetat necontenit desființarea partidelor pentru că Putler.

      „Partidele politice, cum spunea Petre Țuțea, sunt niște gloabe la carul de aur al poporului român. Vă spun, poate ne întâlnim, poate nu, cu unii dintre voi vreodată. Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul. Niciun partid politic nu va mai fi, pentru că strămoșii sunt vii, ei nu sunt morți. Sunt morți, ăștia care se plimbă pe stradă și care nu înțeleg nimic”, a afirmat Călin Georgescu, în aprilie 2024.

      Citatul corect din Țuțea este însă altul, iar dacă ne uităm cu atenție putem vedea că sensul este schimbat considerabil - „Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator”. 

      Lui Georgescu i-a falfait pe la ureche "democratia participativa", dar nu a inteles-o. El e agronom.

      Da, sigur, "CG a bunghit-o cu desfiintarea partidelor", ca si cu firul divin, extraterestrii, apa care nu e H2O si eolinele care doar vantura vantul. S-a revarsat Calin file de poveste Georgescu peste Cargiale si cu siguranta l-ar fi inspirat pe Caragiale daca ar fi fost contemporani. Pentru tine era bine sa fie aici ca la rusi, un sigur partid, un singur conducator etern, o clasa mare de oligarhi si "ciocul mic" pentru ceilalti.

      Esti un fel de caraghiosul de serviciu, prostul cu staif. 

    Make,din 2 una: vreți ca România să devină " Elveția Rasaritului " sau să obțineți pașaport elvețian pentru propuneri constructive și poate aplicabile ( la ei nu la noi)!

    1. Romania trebuie sa devina Romania, nu o tara care sa imite pe altii (en gros, pe bucatele luate din diverse locuri in masura in care se potrivesc in peisaj e ok) sau care sa se creada inferioara. E inferioara doar daca se crede inferioara. Self fulfilling prophecy and all that.

      Nu se crede nimeni inferior dar nici buricul pamantului cum va spune Georgescu, dacii tracii si cu lacii, rasa ariana de pe Dunarea de jos.

    Actuala clasa politica mai degraba arunca tara in aer cu totul decit sa permita schimbari radicale. Doar o prabusire masiva mai poate deschide calea catre reconstructie.

    1. ce reconstrucție?

      Nu mai bine mergi tu la muncă?

      România are bugete record la investiții în infrastructură. 

      nu putem noi munci si plati cat pot ei fura. Romania e capusata masiv, trebuie deratizare.

      Alesii imediat dupa alegeri uita pt ce au fost pusi acolo. Acum si Bolojan vorbeste de cresteri de taxe. Dupa ce magarul economiei e cocosat de taxe, sa duca in spate statul obez.

      Ia sa facem un sondaj sa vedem cati vor taxe cati vor taieri cheltuieli. Sau democratia participativa cum spune in articol, cum spunea si georgescu doar ca la el era cu urlaturi si liste negre ca la ceausescu asa zis-a "democratie participativa". 

      Investitii ca podul de la Braila care se scufunda? Reconstructia se refera la altceva, nu la blocuri si autostrazi.

      mister Viorel Stefan, vice primministrul, patronul bac-urilor Galati-Braile scufunda podul ,cu scafandrii....pt a avea bac-urile pline la traversat Dunarea

      N-o mai căpușa!

      Oricum vă vor tăia ăștia pensiile. : 

    AUR ar putea implementa cel mai bine masurile astea, rezulta si din "sa renunte la exact ceea ce le mentine la putere". Nu e cazul cu AUR, nu e la putere decat in cateva localitati. Era foarte bine daca la putere era un partid care nu are clientela politica locala. Cum USR nu o sa se apropie niciodata de 50%, decat daca devine suveranist :), AUR e cea mai buna sansa a Romaniei. Restul o scaldă.

    1. Nu aveți cadre, cu 10 comuniști fără școală nu poți face politică.

      Nu trebuie facuta politica,trebuie ce zice Make,la prima directie: MORALITATE.

      Unde ai intalnit moralitate (autentica, nu declarata in vorbe) la AUR?

      Te-au facut aia din vorbe si te-au dat gata. Ai cazut in extaz.

      Si uite asa, ajungem la materia cenusie si neuronii adormiti. Trezeste-i! 

      Nu e nici o moralitate cand pacalesti oamenii.

      Casele la 35.000 pt care a stat lumea la coada, minciuni, marketing(altfel cum luau 42%?) 

      Evaziune fiscala recunoscuta in direct, nu va spun cat am declarat, cat n-am declarat. 

      Benzina la 1 leu, minciuni, marketing, a mai auzit cineva ceva de benzina la 1 leu la georgescu?

      Un borcan de miere contrafacuta, frumos ambalata cu mare marketing si fara bon fiscal aia primeai ,contra libertatii si probabil si nivelului de trai , general nu individual, individual hauristii se umpleau de ..haur. 

      Politica este despre compromis. Un gibonete agresiv nu are ce căuta în politică.

      Putler este un astfel de gibonete, a transformat Rusia în veșnica oază de sclavi la dispoziția piticului suprem. 

    Art bine documentat ,dar cu solutii mai mult teoretice , de ex sa spunem ca suveranistilor care nu-i plac lui Make , ii prefer pe asa zisii pro europeni , adica cu tot pachetul lor stupid cu tot felul de egalitati care se bat cap in cap cu profesionalismul promovat de autor , si cu promovarea insistenta a lgbt cu paradele lor de mandria de a fi homiosexual cu toata ideologia woke pe care foarte multi nu o suporta . toata aceasta propaganda este alimentata cu bani grei , inainte din sua acum de la Bruxelles , e complicar rau !

    1. e târziu pentru propagandă sovietică.

      Prietene, in materie de optiunii politice, sint un adept al democratiei directe - nu-mi place nici un partid si nu am votat vreodata. Imbecilitatea colectiva a clasei politice nu imi da sansa vreunei preferinte. In schimb, incultura politicienilor si ostilitatea lor fata de cultura imi suscita dusmania si suspiciunea relei lor intentii. Deci, n-am nimic special cu suveranistii. Poate ca ei se dau in stamba mai des.

      Si totusi....trebuie sa alegi!Cand am avut noi optiunea de a alege ceva bun?A trebuit sa alegem raul cel mai mic dar tot a trebuit sa alegem!Nici eu nu am vrut sa merg la vot,dar ce sa-i faci?Intre extremismul de stanga si cel de dreapta ,ce poti alege!Extremusmul de stanga,bineinteles,pentru ca cu cel de dreapta ne-a spus istoria ce si cum!

      Victor Ponta a afirmat ca nu este declarat castigator candidatul care strange cele mai multe voturi.

      Nu conteaza ce zice,faptele conteaza!A fost ales candidatul cu cele mai multe voturi!Nici nu putem spune ca a fost frauda,adica in turul 1 nu a fost frauda dar in turul 2 a fost.Nu,asta a ales poporul(si bine a facut),asta este!

      A nu vota ,d-le Make e ca și cum ați merge în piață cumpărând produse fără să întrebați de preț, să comparați prețuri, să vă intereseze calitatea? Vă permiteți?

      Sunteți un fel de Big Ben în cetate dar jos noi muritorii conversam,ne iubim etc

      E grav ce faceți! 

      Da.

    chestii pretențioase...

    Sărăkanii au tot fost prostiți să voteze dreapta,.

    În 2010 i-a lovit Băsescu în plin, iar alegerea lui Iohannis cu voturile lor, în 2014 și 2019, i-a trimis în brațele partidelor surogat rusofile, din simplă prostie. 

    ...

    Principiul este extrem de simplu si Romania este tara care va aplica prima toate reformele necesare schimbarii .Distruge spre a reconstrui este cutuma . Nicusor Dan deja a inteles .Singura modalitate de a schimba omenirea este acum forta militara atasata marilor schimbari demografice si marilor modificari ce tin de noua tehnologie militara ce isi impune dominatia fata de vechile concepte militare .Romania nu este singura reprezentanta a noului val politic ce va schimba lumea .O noua formula a Democratiei Kanteniene apare .Asa cum va tot zic ,de multa vreme, marea realizare a politicilor europene comune este acum formula prin care Germania se poate reinarma fara ca nimeni in lume sa o poata contrazice .Putin si Trump joaca in favoarea Germaniei .Deja Ucraina a demostrat Rusiei si lumii intregi ce inseamna sa fi o noua Germanie.O treime din forta de atac a Rusiei a fost spulberata fara sa fie folosite sistemele germane Taurus .UE isi reface Imperiul franco -italiano- german .Putin nu a facut altceva decit a oferit Germaniei posibilitatea de a se inarma fara ca cineva sa conteste .Trump, prin tot ceea ce face, ofera Germaniei modalitatea de a scoate SUA din Europa si de a prelua conducerea de facto a NATO.Nicusor Dan s-a pozitionat exceptional la Villnius fiind singurul sef de stat din estul Europei care a inteles viitorul .Romania va deveni o mare putere europeana .Polonia si-a atins maximul posibil .Mai mult de atit nu va fi lasata sa faca .Ucraina la fel .Germania si Franta nu pot lasa Ucraina ca si mare putere militara .In acest context formidabil Romania joaca la centru.Pentru cine are macar o minima intelegere a politicilor militare totul este exceptional .Parcursul actual al Europei este unul unic in analele Istoriei pamintene .

    1. ... problema europei este energia ... is chiar curios cine pica in plasa cui?!? ... peoblema europei este si blocajul de reprezentare despre care vorbeste autorul ... o alta problema este (noua) demografie - cine o sa construiasca noua germanie, musulmanii? ... pe asigurari sociale ... sau pensionarii fara pensii? ... ps: la pearl harbor portavioanele erau in larg ... quirasatele au fost atacate ... sfarsitul razboiului a scos quirasatul din lupta ... bombardierele strategice devin inutile intr-o lume a rachetolor hipersonice si a dronelor autonome ...

      Rusia ta nu mai există.

      ... amice ... nici germania nu a disparut ... nici japonia nu a disparut ... dar tu poti continua sa gandesti asa ... de altfel rusia nu este a mea ... retine, incursiunea in kursk nu a avut subsecvent ... la fel cum acest atac care am inteles ca a fost planuit de un an jumate nu va avea ... desigur, escaladarea este posibila ... dar atunci sa nu va plangeti de romania noastra ...

      Germania a folosit gazul rusesc ca alternativă preferată nuclearului în tranziția rapidă la energia verde.

      Germania ne-a pricopsit cu gazul rusesc și tot Germania ne va întoarce instant la nuclear.

      Rusia ta nu mai există! 

      ... daca nu ma insel tema post alegeri este reconcilierea ... daca dvs. continuati cu "rusia mea" o sa concluzionez ca nu ati inteles argumentul ... iar o conversatie subsecventa este inutila ...

      N-am a mă reconcilia cu rusofilii. :

      Rusia ta nu mai există! 

      ... ce te faci cu romanii? ... ma indoiesc ca autorul era interesat de rusi sau germani ... si totusi voi o dati intr-acolo ... deci dupa ce ati "sfasiat" societatea ... inca nu intelegeti blocajul?? ...

      ...pentru ca sa ma intelegi nene ".:" ... pentru antrenament mintal ma angajej ... eu cred ca ukr merita pace ... dsr nu e lor sa o decida ...

      Ucraina merită pace și securitate, merită un vecin falit la est.

      Rusia ta nu mai există!  

    Nu e nici un impas aici. Dimpotriva as spune. Ati vrut Nicusor, aveti Nicusor. E drept, cu ajutorul CCR-ului care îsi continua opera de "democratizare" a tarii prin legalizarea coruptiei. Dar ce e rau în a da o mâna de ajutor "democratiei"?

    1. nimeni nu legalizeaza nimic, Romania onesta aia am votat.

      voi ce-ati votat Romania comunisto-legionara?  

      Aveti ce ati votat. Va urez succesuri. Atentie totusi la CCR.

      Impasul reprezentarii se refera la disfunctiile sistemului democratiei reprezentative. Nu poti crede ca se refera ka Nicusor Dan, decat daca esti analfabet functional.

    E blocata de cei care s-au rotit la putere de dupa '89, adica tot de aceia pe care ii clamati drept salvatorii democratiei.

    1. voi ii chemati pe cei la putere de dinainte de 89

      slugoii ăia comuniști din anii '80 erau tragic de proști. Rezerviștii și securiștii care au tras de haur erau tocmai cabinetele 3-5 de după slugoii prostovani, un astfel de exponent fiind și Kremlin Georgescu.

    Un articol foarte bun,un adevarat program de guvernare.In ceea ce priveste desfiintarea partidelor,cred ca georgescu nu s-a referit la desfiintarea lor prin lege,ci la o autodesfiintare.Daca le tai complet finantarea de la buget,si se aplica Directia 1 -MORALITATEA,se duc singure de rapa.

    Despre CCR nimic? 

    Tanara revolutionara din ilustratia manipulata de Make e Manuela Harabor?

    MAKE-Presedinte. 

    1. asa e legionarii si comunistii nu desfiintau partidele, ei isi omorau adversarii politici.

      Interesant. Pentru a raspunde la afirmatile pe care le faci, eu zic aberante, o intrebare. Ai auzit de padurea Tancabesti? Stii ce s-a intamplat acolo in 1938? Istoria zice ca ce s-a intâmplat atunci acolo se numeste asasinat. Cat despre comunisti, chiar se asteptau taranistii si liberalii, din momentul în care i-au bagat si tinut prin inchisori ani de zile pe comunisti, ca ei sa vina sa-i pupe dupa iesirea din inchisoare? In momentul în care au iesit din închisori i-au bagat pe taranisti si liberali în locul lor.

      au fost niste rafuieli politice, zelea codreanu nu era usa de biserica cand a fost asasinat.

      Porblema la comunisti e ca nu s-au terminat crimele odata cu razbunarile, vezi Timisoara 89, si nu numai. Nu prea aveai curaj sa afli ce pateai daca comentai contra lui ceasca. Sau a regimului. 

      Ce se intampla si acum: unii se plang ca nu sunt lasati la putere, cand spun clar ca vor dictatura, persecutie a adversarilor , judecatori, presei libere , a oricui vrea sa vorbeasca liber adevarul asa cum il intelege.

      Ca pana la urma prea putin ma intereseaza dc e capitalism, socialism sau chiar comunism, atata timp cat nu traiesti in dictatura minciunii. Din pacate spre asta ne indreptam cu georgescu si simion. Dictatura, conducatoru iubit similar cu ce fac la ei in partide. toti 3 si sos si pot. 

      ...

    La prima vedere nu imi suna rau planul asta. Un pic cu ochii la Elvetia, daca nu ma insel.

    Legat insa de democratia participativa, am un mic semn de intrebare: ma gandesc acum, asa, daca s-ar tine un referendum de iesire din UE, am avea in Diaspora un vot de 100% impotriva? Sau 60% din cei de acolo, saturati de propaganda suveranista, ar vota pentru iesire, neintelegand ca asta i-ar lovi in primul rand direct pe ei?

    PS Si as mai adauga ceva: din diaspora sa fie exclusi de la vot cei care nu au avut venituri fiscale in Romania in ultimii 3/5 ani - nu ai imbogatit tara, nu ai dreptul se te pronunti asupra directiei ei. 

    1. E buna asta cu cei care nu au imbogatit tara.In scchimb,cei care au saracit-o au dreptul sa stea in fruntea bucatelor.

      Suveranismul nu înseamna numai exit, înseamna si altceva. Nu-ti spun deocamdata, te las sa cugeti. Cat despre îmbogatirea tarii, afla ca diaspora este primul investitor în RO în ultimii 20 de ani. S-ar putea ca foarte multi din diaspora sa aiba un drept de vot mai important decât al tau. Atentie la ce spui pentru ca s-ar putea sa nu ai drept de vot la alegerile viitoare dupa criteriile tale.

      Mai citeste inainte sa faci pe desteptul. Remiterile sunt in scadere si au fost in principal remiteri personale, nu investitii. Au ajutat consumul si doar atat.

    colonia bugetarilor si specialilor....administrata de botoxate si ecscroci....in faliment de citiva ani

    1. În spatele Haur sunt bugetarii și specialii. :

    Frumoase picioare !

    1. Viseaza!

      Sunt picioarele Romaniei, abuzata de toti hotii. 

      Ai furat prea mult de la popotă și crezi că toți suntem ca tine.

    Democrația participativă elvețiană are la bază nivelul de educație al electoratului.

    Cetățenii stabilesc prioritățile comunității în detalii de care giboneții de pe la noi n-au auzit nici măcar razant. : 

    1. Te inseli.

      Nu stii despre ce vprbesti. 

      Știu exact despre ce vorbesc, elvețienii sunt chemați la referendum să bifeze prioritățile legislative, aleg între diferite investiții, vulgul le prioritizează. :

      La noi e pe bază de o tură cu autocarul. : 

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb