România - sprijinită de CE pentru combaterea fraudei de TVA

A.E.
Politică / 2 octombrie 2018

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Comisia Europeană va sprijini România în vederea combaterii fraudei în sectorul TVA în condiţiile în care ţara are un deficit de încasare (gap) pe acest segment de 35,88%.

"Am convenit cu domnul comisar Moscovici ca România să aibă sprijinul Comisiei Europene pentru combaterea fraudei de TVA", a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după întâlnirea de astăzi de la Luxembourg cu comisarul european, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul întâlnirii, ministrul Teodorovici a prezentat principalele elemente ale politicii fiscal-bugetare pentru 2018 şi 2019, inclusiv măsurile luate şi avute în vedere pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, conform Pactului de Stabilitate şi Creştere. Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi situaţia fraudei de TVA în România având în vedere studiul publicat recent de Comisia Europeană conform căruia nivelul gap-ului de TVA este de 35,88% (date din 2016). În context, cei doi oficiali au convenit ca, în domeniul combaterii fraudei de TVA, Comisia Europeană să sprijine România în perioada imediat următoare.

O altă temă discutată de cei doi oficiali a fost necesitatea respectării de către România a cerinţei ca acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

Întâlnirea cu Pierre Moscovici, organizată în marja reuniunii Consiliului ECOFIN, a fost şi o oportunitate pentru partea română de a prezenta principalele elemente din domeniul economic şi financiar de pe agenda viitoarei Preşedinţii a României la Consiliul UE.

Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, comisarul Moscovici a acceptat invitaţia ministrului Teodorovici de a vizita România în noiembrie anul acesta, pentru a discuta ultimele detalii despre organizarea Preşedinţiei României la Consiliul ECOFIN, începând cu ianuarie 2019.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum o va ajuta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0538
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3999
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9296
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb