Rompetrol mai deschide două benzinării în Bulgaria

Ziarul BURSA #Companii / 5 decembrie 2011

Rompetrol Bulgaria, companie membră a Grupului Rompetrol, va deschide până la finele anului două noi staţii de carburanţi, în Sofia şi Dobrich (30 de km de la ţărmul Mării Negre şi graniţa cu Româ-nia), atingând astfel un număr de 62 de benzinării la nivel naţional, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Sorin Nichita, Director General Rompetrol Bulgaria, a declarat: "În primii ani de activitate, compania a pus accentul pe dezvoltarea activităţilor de wholesale şi a atins rapid o cotă de piaţă de 9%, iar în ultimii doi ani eforturile noastre au vizat construirea unei reţele de benzinării şi consolidarea poziţiei şi a operaţiunilor Rompetrol în Bulgaria".

Rompetrol Bulgaria a deschis în acest an 5 noi staţii de carburanţi - una în Sofia, două în Varna (pe coas-ta Mării Negre, la 85 de km de graniţa cu România), una în Levunovo (la 170 de km de Sofia si 20 km de graniţa cu Grecia), şi încă una în Vidin, la 60 de km de graniţa cu Serbia.

Nivelul total al investiţiilor realizate de Grup în Bulgaria din 2007, momentul achiziţiei acestuia de către compania KazMunayGas Kazakhstan, şi până în prezent, se ridică la peste 32 de milioa-ne USD, subsidiara înregistrând în această perioadă o extindere a reţelei de distribuţie cu 38 de noi puncte de alimentare, potrivit comunicatului.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb