Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva anunţă, într-un comunicat remis redacţiei, că oferă populaţiei, în acest an, aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, la un preţ de bază similar cu cel de anul trecut.
Sursa citată precizează:
„În primele opt luni ale acestui an, Romsilva a vândut direct populaţiei 1.214.251 metri cubi de lemn pentru foc, cu 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, la preţul mediu de 286 de lei pe metrul cub, fără TVA. Menţionăm că, în acest an, regimul TVA aplicat lemnului pentru foc a fost modificat.
Din stocurile existente şi lucrările de recoltare, estimăm că în cursul anului 2025 unităţile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva vor oferi populaţiei aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru încălzire, volum menţinut constant în ultimii ani.
De menţionat că, în funcţie de specie, sortiment şi condiţiile de livrare, preţul variază între 150 lei/metru cub şi 600 lei/metru cub, în cazul lemnului livrat din depozite.
Potrivit procedurilor legale, persoanele fizice interesate trebuie să se adreseze ocoalelor silvice din zona de domiciliu. În funcţie de stocurile disponibile şi de numărul de solicitări, acestea îi vor îndruma pe cumpărători către locaţiile/depozitele unde există lemn de foc disponibil.
Cetăţenii pot solicita informaţii şi direct de la personalul silvic din teren, pădurari, şefi de districte, maiştri, tehnicieni sau gestionari. Cererea de cumpărare se poate face prin depunerea unei solicitări la ocolul silvic sau prin adresarea directă către gestionarii de masă lemnoasă.
Unele ocoale silvice asigură, la cerere şi contracost, transportul la domiciliu, precum şi servicii precum secţionarea sau despicarea lemnului. În anumite subunităţi se comercializează şi lemn de foc vrac, în saci sau paletizat.
În premieră, Romsilva oferă lemn pentru foc şi prin magazinul online romsilva.store, facilitând astfel accesul populaţiei mai uşor la această resursă.
Romsilva recomandă tuturor cumpărătorilor, indiferent de provenienţa lemnului, să solicite documentele legale de provenienţă, respectiv avizul de însoţire, factura fiscală sau bonul fiscal.
Menţionăm că Romsilva nu este singurul furnizor de lemn pentru populaţie.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului, precum şi alte păduri aflate în diverse forme de proprietate, pe baze contractuale.
Toate pădurile statului aflate în administrarea Romsilva sunt certificate pentru management forestier durabil, conform standardelor internaţionale”.
Opinia Cititorului