Romtelecom şi-a schimbat strategia de comunicare

F.A.
Comunicate de presă / 11 februarie 2013

Romtelecom a anunţat astăzi simplificarea brandului său şi noua sa identitate vizuală, precum şi un nou pachet pentru clienţii rezidenţiali, potrivit unui comunicat.

"În acest sens, Romtelecom a iniţiat anul trecut un proces de simplificare a brandului şi de schimbare a identităţii vizuale. Drept urmare, după o evoluţie cu succes a celor două sub-branduri Dolce şi Clicknet, am decis că a venit momentul să ne reorientăm atenţia şi să ne îndreptăm toate resursele pentru a creşte capitalul de imagine al brandului-mamă, Romtelecom. Astfel, cele două sub-branduri nu vor mai fi promovate de acum înainte în portofoliul de servicii al companiei. Cu toate acestea, pentru că Dolce este recunoscut ca un brand foarte valoros, care furnizează servicii TV de calitate, acest brand va sprijini în continuare toate platformele de conţinut ale Romtelecom, precum canalele Dolce Sport TV şi portalul dolcetv.ro," a declarat Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie şi Comercial Rezidenţial, Romtelecom.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb