Cel mai mare producător de petrol din Rusia a înregistrat un profit net de 277 miliarde de ruble (3,57 miliarde de dolari) în perioada ianuarie-septembrie, faţă de 926 miliarde de ruble în aceeaşi perioadă din 2023. Scăderea abruptă este pusă pe seama dobânzilor ridicate practicate de Banca Rusiei, ieftinirii petrolului şi aprecierii rublei.
Contextul preţurilor mai mici la petrol a afectat rezultatele şi altor companii globale precum Shell şi TotalEnergies, amplificând presiunea asupra sectorului energetic. Rosneft a menţionat că şi intensificarea măsurilor de securitate a contribuit la reducerea profitului, fără a detalia natura acestora. Începând din august, Ucraina a intensificat atacurile cu drone asupra infrastructurii energetice ruse, ceea ce ar putea explica creşterea costurilor operaţionale.
Veniturile Rosneft au scăzut cu 17,8% în primele nouă luni, ajungând la 6.290 miliarde de ruble (81 miliarde de dolari), iar profitul operaţional a coborât cu 29,3%, până la 1.600 miliarde de ruble (21 miliarde de dolari). Compania a subliniat într-un comunicat că „nivelul ridicat al dobânzilor de referinţă” şi „factori unici şi non-monetari” au influenţat negativ performanţa financiară.
În perioada analizată, producţia totală de hidrocarburi a Rosneft a fost de 182,6 milioane tone echivalent petrol (4,97 milioane barili echivalent petrol), din care 58,2 miliarde metri cubi au reprezentat producţia de gaze.






























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 16:23)
“Totul decurge conform planului”, “sanctiunile ne intaresc”, am trecut pe “crestete negativa”:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 23:10)
O parte din acest profit îi este promis lui Stevi Witkof pentru promovarea valorilor și planurilor ruse, în Sua.
1.2. "ezact" infranfgere onorabila (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.11.2025, 15:14)
cifre masluite ,au vandut gaz de cel mult 12 miliarde ,pana la 81 nu prea se pupa cifrele 4,9 milioane de barili inseamna 250 de milioane de dolari. maxim 67 de miliarde cu "bataie' au incasat .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 21:53)
Numai in mica parte adevarat,
tranzactiile semilegale/ilegale sau rebotezate,
nu au fost trecute in contabilitatea oficiala.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 23:08)
Tu lucrezi la contabilitate la rosneft?!