RPIA: România are nevoie de investiţii în energie regenerabilă

F. A.
Comunicate de presă / 7 iunie 2012

Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), constituită cu scopul de a promova şi sprijini interesele jucătorilor din piaţa fotovoltaică, a constatat, în ultima perioadă, apariţia unor declaraţii şi informaţii de natură să accentueze starea de incertitudine privind mediul investiţional al producerii energiei regenerabile prin tehnologie fotovoltaică în ţara noastră, arată un comunicat.

Astfel, RPIA precizează că, în conformitate cu statutul său de membru al U.E., România trebuie să asigure respectarea ţintei obligatorii privind energia din surse regenerabile prevăzute de Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile până în 2020. În cazul ţării noastre, această ţintă a fost stabilită la nivelul de 24 % din consumul final de energie. La nivel naţional, strategia energetică a ţării noastrepentru perioada 2007-2020, a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1069/2007.

Asociaţia mai menţionează că, pentru credibilitatea oricărui demers legal de reducere a numărului de certificate verzi alocate tehnologiei fotovoltaice, este esenţial ca analizele de supracompensare să fie realizate pe baza unor date certe, reale şi ce pot fi verificate în practică.

Mai mult, pentru a realiza o capacitate de producţie a energiei electrice în domeniul fotovoltaic, de la începerea procesului de avizare şi până se obţine acreditarea este necesară o perioadă de minim 12 luni, mai consideră RIPA, adăugând că, în aceste condiţii, pentru a avea un cadru legal stabil şi previzibil, lucru esenţial într-o economie modernă, este necesar ca orice modificare să fie anunţată din timp.

Asociaţia are încrederea că autorităţile publice au înţeles nevoia de stabilitate a cadrului legislativ şi mai ales a modului în care pot fi aduse amendamente legislaţiei primare şi secundare în domeniu energiei regenerabile şi subliniază că ţara noastră are nevoie de investiţii în energie regenerabilă, iar pentru acest lucru este necesar ca toate părţile implicate să colaboreze pentru ca ţintele asumate de energie regenerabilă din totalul consumului brut de energie să fie atinse într-un mod sustenabil şi benefic pentru mediu.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb