Rugby: Stejarii vor disputa meciuri test cu Canada, SUA şi Uruguay

O.D.
Sport / 30 octombrie, 06:34

Rugby: Stejarii vor disputa meciuri test cu Canada, SUA şi Uruguay

Naţionala de rugby a României va disputa trei meciuri test în luna noiembrie, cu Canada (8 noiembrie), SUA (15 noiembrie) şi Uruguay (22 noiembrie). Toţi adversarii sunt calificaţi la Cupa Mondială de Rugby din Australia din 2027.

Cele trei partide vor avea loc pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 17:00.

Pentru partida de debut, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 37 de jucători, 22 de înaintaşi şi 15 jucători de treisferturi, acestora urmând să li se alăture şi alţi jucători care în acest moment sunt indisponibili din punct de vedere medical, aflându-se în recuperare. De asemenea, cu echipa se vor pregăti şi câţiva jucători care se află în atenţia staff-ului tehnic. Stejarii vor intra în cantonament în 1 noiembrie la Bucureşti şi se vor pregăti pe Stadionul Cotroceni.

„Obiectivul principal al acestui an a fost calificarea la Cupa Mondială de Rugby. Ştiu că în acest moment sportul din România se confruntă cu mari probleme financiare din cauza contextului politic, însă am încercat să aducem, să avem cea mai bună echipă pentru aceste meciuri. Focusul nostru este să ne regăsim din nou încrederea în noi ca jucători, ca echipă, ultimii doi ani cu excepţia meciurilor din această vară, au fost ok şi vrem să continuăm să construim pentru următoarea Cupă Mondială. Avem nevoie ca toţi oamenii să fie uniţi, de la jucătorii care îşi pun tricoul şi joacă, la cei care vor fi în tribune. Trebuie să regăsim mândria de a juca pentru Stejari şi asta e misiunea mea şi a staff-ului tehnic să îi pregătim cât mai bine şi să le dăm soluţii. Foarte mulţi jucători au revenit la echipa naţională şi asta devine foarte interesant pentru viitor”, a declarat David Gerard, antrenorul principal al României.

Lot extins România:

Linia I: Alexandru Savin (CS Rapid), Iulian Hartig (CS Dinamo), Joji Sikote (SCM USV Timişoara), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tudor Butnariu (SCM USV Timişoara), Robert Irimescu (West Harbour Australia), Ştefan Buruiană (Castres), Cosmin Manole (CS Dinamo), Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), Thomas Creţu (Aurillac), Vasile Balan (CSA Steaua)

Linia a II-a: Nicolaas Immelman (CSM Sţiinţa Baia Mare), Matthew Tweddle (CSA Steaua), David Trăuşan (SCM USV Timişoara), Andrei Mahu (Massy), Ionuţ Donici (CSA Steaua)

Linia a III-a: Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), Cristi Boboc (CSA Steaua), Cristi Chirica (CS Dinamo), Adrian Mitu (SA XV Charente), Kemal Altinok (SCM USV Timişoara), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara)

Mijlocaş la grămadă: Alin Conache (CSA Steaua), Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Toma Mîrzac (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Mijlocaş la deschidere: Hinckely Vaovasa (CS Dinamo), Dănuţ Jipa (CS Rapid)

Aripi: Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara), Tangimana Fonovai (CS Dinamo)

Centri: Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Mihai Graure (CS Dinamo), Atila Septar (Nissa), Gabriel Pop (CS Rapid), Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara)

Fundaşi: Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ovidiu Neagu (SCM USV Timişoara)

Staff tehnic: David Gerard- antrenor principal, Raphael Saint-Andre - antrenor secund- atac şi treisferturi, Benjamin Lapeyre - antrenor secund - apărare şi skills, Juan Pablo Orlandi - antrenor secund - înaintare, Michael Dallery - preparator fizic, Paul Cere - preparator fizic asistent şi data scientist, Daniel Carpo - preparator fizic şi data scientist, Petra Melinte - medic, Marius Todosi - kinetoterapeut, Andrei Diaconeasa - kinetoterapeut, Gilles Soirat - video analist, Fabian Bunu - video analist

De asemenea se vor alătura lotului pentru a se pregăti cu echipa naţională Sergiu Puescu şi Eduard Cioroabă de la CS Dinamo, Mariano Radu, Rareş Mîrzac, Bogdan Andreica, Alexander Dinu, Ştefan Cojocariu şi Cristi Bumbac de la CS Rapid, ultimul fiind moment în recuperare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0829
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3643
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4817
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7688
Gram de aur (XAU)Gram de aur564.8733

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb