Guvernul rus examinează mai multe variante de sprijin financiar pentru Căile Ferate Ruse (RZD), după ce datoria companiei a ajuns la un nivel fără precedent, de 4 trilioane de ruble (50,8 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters două surse familiare cu discuţiile, de la care relatăm cele ce urmează.
Colosul feroviar, una dintre cele mai mari companii de stat ale ţării şi angajator pentru aproximativ 700.000 de persoane, se confruntă cu o scădere a veniturilor pe fondul încetinirii economiei de război, în timp ce costurile de împrumut au explodat odată cu creşterea accelerată a dobânzii de referinţă stabilite de Banca Centrală.
Guvernul condus de Mihail Mişustin discută soluţii pentru gestionarea datoriei, în mare parte către bănci de stat, printre opţiunile analizate numărându-se majorarea tarifelor la transportul de marfă, subvenţii suplimentare, reduceri de taxe sau utilizarea Fondului Naţional de Avere. O creştere a tarifelor ar lovi direct exportatorii ruşi de cărbune, metale, produse petroliere, cereale şi chimicale, deja afectaţi de costurile ridicate şi de mediul economic dificil.
Potrivit surselor Reuters, o întâlnire la nivel înalt a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, iar o nouă discuţie este programată pentru decembrie. Nici RZD, nici guvernul rus nu au oferit comentarii oficiale.
Printre soluţiile neoficiale analizate, dar încă nediscutate la nivel guvernamental, se află plafonarea dobânzilor la 9% sau conversia unor datorii în participaţii - ceea ce ar transforma o parte dintre datoriile companiei în acţiuni deţinute de băncile de stat. Una dintre surse a menţionat propunerea de a converti 400 de miliarde de ruble din datorie în acţiuni, măsură ce ar reduce cu 64 de miliarde de ruble costurile cu dobânzile în trei ani.
Sursele au descris aceste opţiuni drept o încercare „de a salva” Căile Ferate Ruse, care operează a treia cea mai lungă reţea feroviară din lume, după SUA şi China. Deocamdată, nu există consens între Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Comerţului privind soluţia finală.
Pentru 2024, compania a raportat venituri de 3,3 trilioane de ruble şi cheltuieli de 2,8 trilioane de ruble. La 30 iunie 2025, datoria netă ajunsese la 3,3 trilioane de ruble, dintre care 1,8 trilioane datorie pe termen scurt, fără explicaţii clare pentru creşterea de 0,7 trilioane de ruble în doar şase luni.
RZD este un indicator tradiţional al sănătăţii economice a Rusiei, transportând pasageri, petrol şi mărfuri de la Pacific la Marea Baltică şi Marea Neagră. Reuters notează că situaţia companiei reflectă vulnerabilităţile economiei de război, dominată de întreprinderi de stat puternic îndatorate - entităţi „prea mari pentru a da faliment”, ale căror pierderi riscă să fie acoperite tot de stat, într-un moment în care Kremlinul direcţionează resurse record către armată, războiul din Ucraina apropiindu-se de al patrulea an.
Creşterea economică a încetinit drastic. PIB-ul Rusiei, de 2,2 trilioane de dolari, este similar cu nivelul din 2013, iar guvernul estimează o creştere de numai 1% în 2025, faţă de 4,3% în 2024. FMI şi-a redus prognoza la 0,6%. Preşedintele Vladimir Putin afirmă că economia rusă s-a descurcat mai bine decât se aştepta sub sancţiunile occidentale şi că Rusia rămâne, în mare parte, lipsită de datorii, recunoscând însă presiunea dobânzilor ridicate şi problemele din zona investiţiilor.















































Opinia Cititorului