Rusia a anunţat preluarea controlului asupra oraşului Kupiansk

A.B.
Internaţional / 16 decembrie 2025

Rusia a anunţat preluarea controlului asupra oraşului Kupiansk

Rusia a anunţat că a preluat „controlul” asupra oraşului ucrainean Kupiansk, un nod strategic din nord-estul Ucrainei, în regiunea Harkov, potrivit AFP, de la care transmitem cele ce urmează.

„Oraşul Kupiansk se află sub controlul celei de-a V-a Armate ruse”, a declarat agenţiei ruse de stat Tass un purtător de cuvânt al grupului militar Zapad, desfăşurat în zonă, Leonid Şarov.

Anunţul vine după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit luni despre „progrese” în negocierile cu Statele Unite privind oprirea războiului cu Rusia, iar statele europene au discutat despre posibilitatea constituirii unei forţe multinaţionale care să garanteze pacea în Ucraina.

Rusia a mai anunţat în noiembrie că a cucerit oraşul Kupiansk, însă ulterior autorităţile de la Kiev au susţinut că forţele ucrainene au recucerit mai multe cartiere ale oraşului.

Leonid Şarov a recunoscut că „grupuri mici” de militari ucraineni încearcă „zilnic” să pătrundă în Kupiansk, dar a susţinut că „toate cartierele se află sub controlul forţelor ruse”.

Importanţa strategică a oraşului a fost subliniată şi de preşedintele Volodimir Zelenski, care a anunţat vineri că a vizitat trupe ucrainene în zona Kupiansk, într-o înregistrare video publicată după ce Kievul a declarat că a recucerit două localităţi vecine şi mai multe cartiere din oraşul situat la vest de Harkov.

De la începutul invaziei lansate în 2022, armata rusă a ocupat aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, în principal în regiunile Doneţk şi Zaporojie.

Separat, autorităţile ucrainene au anunţat că o dronă ucraineană a distrus luni un submarin rus în portul Novorossiisk, la Marea Neagră.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Din nou? iar? inca o data?

    Important,pentru Kiev,

    sa se gaseasca toalete din aur,

    restul e circ ,pentru profitul sfant, al unora. 

    Căinii latră , ursul merge !

    E clar, in 3 (trei) zile, putler e la Kiev

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb