Rusia ar putea livra direct gaze naturale către Ucraina

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 26 mai 2008

Rusia este gata să renunţe la intermediari în livrările de gaze naturale făcute Ucrainei, dacă oficialii de la Kiev îşi plătesc datoria, a spus vineri, la Minsk, premierul rus, Vladimir Putin, cu ocazia unei reuniuni a prim-miniştrilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), relatează AFP.

"Rusia este gata să livreze gaze naturale Ucrainei direct şi fără intermediari, dar pentru acest lucru este necesar să reglăm problema datoriilor din anii precedenţi", a declarat Putin, după o întâlnire cu omologul său ucrainean, Iulia Timoşenko, potrivit agenţiei Interfax, citată de AFP.

Timoşenko anunţase însă, la sfârşitul lui aprilie, că Ucraina şi-a reglat toate datoriile faţă de Moscova legate de importul de gaze naturale, într-o conferinţă de presă comună cu primul ministru de atunci al Rusiei, Viktor Zubkov.

Problema facturilor neplătite ale Ucrainei pentru gaze naturale a stat la baza ultimului conflict ruso-ucrainean, la sfârşitul iernii.

Vineri, Timoşenko a anunţat că a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a începe negocierile "săptămânile viitoare", pentru a încheia un "acord strategic de aprovizionare cu gaze a Ucrainei".

Ucraina solicită renunţarea la intermediari în livrarea de gaze naturale, adică la companiile Rosukrenergo şi UkrGasEnergo, susţinând că acestor structuri le lipseşte transparenţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb