Rusia majorează sprijinul pentru agricultură, în 2012

V.R.
Internaţional / 25 iunie 2011

Rusia majorează sprijinul pentru agricultură, în 2012

Guvernul de la Moscova va majora cu 10% sprijinul acordat sectorului agricol în 2012, la 130 miliarde ruble (3,24 miliarde euro), potrivit anunţului făcut recent de premierul Vladimir Putin.

Oficialul rus a declarat că fondurile vor fi alocate programului de stat de dezvoltare a agriculturii, pentru finanţarea nevoilor principale din domeniu.

Putin i-a îndemnat pe reprezentanţii sectorului agricol să vină cu propuneri în timp ce executivul pregăteşte un nou program pentru anul agricol viitor. Acest program trebuie aprobat până în vara lui 2012.

Autorităţile de la Moscova mai prevăd un nou program de sprijin pentru înfiinţarea de ferme, care ar putea intra în vigoare în 2012 şi care va beneficia de 2 miliarde de ruble.

Premierul rus a atras atenţia că cele 320 de miliarde ruble alocate sectorului agricol de către stat în intervalul 2010-2011 nu au ajuns în totalitate la fermieri, şi a cerut Ministerului Agriculturii să investigheze situaţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb