
Acest război plutea în aer. Era, în cele din urmă, de neevitat. Iar Israelul a lovit năpraznic. Nu a mai aşteptat să vadă cum decurg negocierile mult prea tergiversate ale Teheranului cu Washingtonul. Începând din noaptea trecută, drum de întoarcere nu mai există. Nici pentru Israel şi nici pentru Iran.
Forţele aeriene ale Israelului, având la dispoziţie cele mai sensibile informaţii privind amplasarea arsenalului nuclear al Iranului, bazele militare în care regimul de la Teheran pregătea rachetele cu încărcătură nucleară, precum şi locaţiile exacte ale liderilor militari ai Teheranului, au lovit năpraznic pe parcursul nopţii trecute. Războiul declanşat este în plină desfăşurare. Presa din întreaga lume analizează atât şansele pe care le au cele două părţi combatante, aflate de mai mult timp într-un conflict pe viaţă şi pe moarte, care acum a devenit ireversibil, cât şi implicaţiile în ceea ce priveşte conjunctura internaţională. Ce va face Washingtonul? Ce va face Moscova? Cât de mult se vor implica cei doi aliaţi strategici ai Tel Avivului şi, respectiv, ai Teheranului?
Sunt printre primii analişti care, chiar în pregătirea unei vizite oficiale pe care am făcut-o la Teheran în calitate de senator şi şef al grupului parlamentar de prietenie România-Iran, am semnalat, atât la Bucureşti, cât şi în capitala Iranului, pericolul potenţial de tip letal al unei prevederi constituţionale, introdusă de regimul Ayatollahului Khomeini, conform căreia unul dintre obiectivele statului iranian este acela de a distruge statul Israel. Vizita la care mă refer avea un puternic caracter de diplomaţie parlamentară şi, într-un fel, pregătea acordul nuclear care, până la urmă, a fost încheiat, prin care Teheranul se angaja ferm să oprească, sub asistenţă internaţională, pregătirea arsenalului său nuclear. Acordul a fost încheiat, dar nerespectat de Teheran, motiv pentru care, în primul său mandat prezidenţial, Donald Trump a retras Statele Unite din această înţelegere. Mai nou, au debutat negocieri între Washington şi Teheran, prin care Donald Trump încerca, pe ultima sută de metri, să oprească regimul iranian de la decizia pe care şi-a asumat-o în mod netransparent de a produce armament nuclear. Negocierile, din păcate, s-au împotmolit. Versaţii diplomaţi de la Teheran au tras, în mod abil, de timp. Iar Israelul şi-a pierdut răbdarea.
Realitatea este că pretextul invocat ani la rând de Teheran, şi anume că operaţiunile de îmbogăţire a uraniului, desfăşurate în mare secret, vizau exclusiv crearea combustibilului necesar de uraniu îmbogăţit pentru centralele atomo-electrice, s-a dovedit a fi, din capul locului, fals. Uraniul a fost îmbogăţit mult peste necesarul unei exploatări paşnice a energiei nucleare, iar Iranul, care în continuare şi-a propus, constituţional, dar şi strategic, prin declaraţii fără echivoc, să distrugă statul Israel, a avansat atât de departe în fabricarea armamentului atomic, încât un conflict de mare amploare devenea iminent. Iranul fie era lăsat în pace şi încurajat să adoarmă vigilenţa aliaţilor Israelului, în plină numărătoare inversă, fie era lovit în forţă în toate punctele sale strategice vizând crearea arsenalului nuclear. Azi-noapte, această numărătoare inversă a fost oprită cu o duritate neobişnuită, dar şi cu o precizie de ceasornic, de către Tel Aviv. Atacul executat asupra facilităţilor nucleare, dar şi asupra unor personaje-cheie ale complexului militar nuclear, a fost devastator. Şi există toate semnalele că va continua.
Fireşte, cum era şi de aşteptat, conducerea statului iranian a declarat că va riposta militar cu toată duritatea. Războiul dintre cele două state nu mai poate fi, pentru moment, oprit.
În aceste condiţii, situaţia poate deveni explozivă la nivel regional şi mondial prin implicarea aliaţilor strategici ai celor două state. În treacăt, dar nu numai în treacăt fie spus, România este un aliat strategic al Israelului, iar într-un conflict generalizat, decidenţii de la Bucureşti, aşa ameţiţi şi anesteziaţi cum sunt ei, vor trebui să adopte o poziţie fermă legată de acest război. Dar oricât de important ar fi Bucureştiul în ecuaţia cu Tel Avivul, principalul actor care va reacţiona este aliatul numărul unu al Israelului, respectiv Statele Unite.
Pentru moment, administraţia Trump a declarat că nu este, sub nicio formă, implicată în declanşarea acestui conflict şi a prevenit Teheranul ca nu care cumva să pregătească o ripostă militară împotriva statului american. Este însă o reacţie pur diplomatică. Era cu neputinţă ca Departamentul de Stat al SUA, Casa Albă, să nu fi fost prevenite şi să nu fi fost la curent, într-un mod cât se poate de oficial, anterior evenimentelor din această noapte, cu intenţiile Israelului, care, de altfel, au fost cât se poate de explicite în ultimele săptămâni. Afirm acest lucru cu atât mai mult cu cât, în absenţa unei asistenţe americane de natură militară, era cu neputinţă executarea cu atât de mare precizie a atacului împotriva Teheranului. Celălalt aliat strategic - şi subliniez, un aliat inclusiv militar - de astă dată al Iranului este Federaţia Rusă. Cum va reacţiona Kremlinul în faţa acestei noi provocări?
În cele două întrebări de mai sus se află întreaga cheie a desfăşurării evenimentelor cardinale declanşate începând din noaptea trecută
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 10:38)
Nici Rusia,nici China nu vor un Iran inarmat nuclear!Prietenul de astazi poate deveni dusmanul de maine!In plus,toate tarile din Orientul Mijlociu in frunte cu Arabia Saudita se bucura ca Israelul previne inarmarea nucleara a Iranului!Toata lumea (in afara de Iran si teroristii aliati de prin zona) se bucura ,despre ce vorbim?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 13:33)
Israelul n-a lovit de frica armei nucleare pe care Iranul ar fi putut-o avea. Toată lumea se face ca uita ca acum un an administrația Biden a spus ca Iranul ar fi putut avea material pentru una sau doua nucleare în vreo doua saptamani (la data anuntului). Are Iranul nucleara? N-o are pentru ca, asa cum declara de multa vreme, n-o vrea! Dacă ar fi vrut-o, ar fi avut-o de multa vreme!
Israelul a lovit exact acum nu preventiv ci pentru ca se temea ca va pierde ocazia unei astfel de escaladari, probabil pentru ca avea informații ca Trump era aproape de a ajunge la un acord cu Iranul. Cum si-ar mai fi putut Bibi prelungi starea de război care sa-l protejeze de justiție? Chiar sunt curios, si-a anulat Bibi planurile pentru nunta grandioasa și grandiomana a fiului?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 14:11)
Cum le mai sucesti pe toate!!!Iranul il ducea pe Trump cu zaharelul iar Trump a facut pe prostul!Uite ca i-a mers!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 18:37)
Atat. Asta ne mai lipsea sa se înarmeze nuclear Iranul. Sper ca poporul iranian va scapa de dictatura in care trăiesc de decenii. Libertate poporului iranian.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 21:09)
Ce înseamnă libertate la tine? Sunt curios...sa scrii pe fițuica asta?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 10:40)
da da nu e implicata ce gluma buna pe trump
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 10:42)
Teheranul are o intelege militara cu Rusia in caz de nevoie.Va apara Rusia Iranul este intrebarea ?Daca Rusia nu poate apara Iranul atunci lucrurile din Ucraina se simplifica .Rusia va deveni , in acest caz, o natiune invinsa .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 17:28)
Rusia are ca aliat China,
Iranul e nesemnificativ militar,
dar poate face valuri mari,
avand sustinerea pe fata sau ascunsa a lumii arabe.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 22:11)
Ti as da un like dar nu i posibil
4. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 13.06.2025, 11:31)
Cum o dai cum o sucesti ceea ce se intimpla in lume este evident .Multe dintre natiunile lumii ce credeau ca pot fi aidoma UE si SUA obtinind capacitati nucleare cu care pot speria Vestul vor fi facute una cu pamintul .Tehnologia nucleara nu este a „ prapaditilor” lumii este a Occidentului sau mai bine zis a Germaniei cea care o fost fauritoarea de necontestat a sistemelor de rachete si a tehnologiei nucleare actuale .Iranul si toti cei care inca viseaza la a cuceri nuclear omenirea vor fi distrusi sau le vor fi distruse toate capacitatile nucleare .Avertismentul dat Rusiei este si el foarte clar .Rachetele Taurus va pot distruge intreaga retea nucleara strategica cu consecintele conoscute si veti ramine doar cu capacitatile nucleare mici mobile ce va vor fi si ele distruse intr--un procent de peste 90 la suta .Apoi va vom lovi intreaga structura energetica bazata pe centrale nucleare ceea va transforma Rusia intr-un paminit pustiu .Potoliti-va sau veti fi doar istorie .
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 15:13)
Te cred !, poate asa sa fie , sa fie asa ! Am o intrebare c/a(ca) :))) intre colegi , De ce s/a retras Rusia din jurul kievului , nu vreau raspunsul de fatada pentru prosti ,il stiu, ala din sertarul tau ce zice ???
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 18:39)
Frumos.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 11:58)
In numele religiei, s-au facut cele mai mari crime din istorie.
Ai spune ca tarile unde religia e implicata in politica ar trebui sa fie pasnice, dar vedem ca e exact invers, in Iran , tara cu lider religios, si-au scris in constitutie ca trebuie sa distruga un alt stat, Israel, RuZZia, tara nazista imperialista, preotii sfintesc bombe, cruciulite pt soldati, sprijina razboiul pe fata.
Oamenii nu mai merg la moarte pt alti oameni, dar alta e daca "le spune Dumnezeu" sa se arunce in aer.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 13:40)
Ce exclusivist ești tu! Ce mai contează ca Israelul este condus acum de exaltati religioși super-belicosi? Tu vezi doar cât îți permit ție ochelarii de cal pe care-i porți, cei care-ti îngustează orizontul dar te lasă să visezi ca lumea-i mai sigura în jurul tău!
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 14:05)
tu doar confirmi ceea ce am spus
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 16:32)
Germania Nazistă sau Rusia comunistă erau conduse de oameni religioși?
Primul război mondial a avut în prim plan elite europene atee, că era la moda.
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 17:45)
nimeni din acesti criminali nu e om religios. doar folosesc religia pt a manipula masele.
La fel ca Hitler. cel putin la inceput pana a luat puterea.
„Cred că astăzi acționez în spiritul Atotputernicului Creator. În timp ce mă apăr de evreu, lupt pentru lucrarea Domnului.” – Mein Kampf
6. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 13.06.2025, 12:27)
Cel mai grav este că a fost bombardat centrul ăla de uraniu îmbogățit. Radiațiile vor fi pe măsură, iar nivelul lor va fi probabil mușamalizat de AIEA. Să sperăm că riposta iraniană nu va fi pe măsura atacului, asta pentru că, spre deosebire de Rusia, Israelul nu cred că va avea vreo jenă în folosirea bombelor nucleare pe care se spune că le deține.
Războiul dintre ruși și ucrainieni o să ni se pară o copilărie față de cel care e pe vine.
Prostimea si nebunii chibițează de pe margine și aplaudă setoasă de sânge o parte sau alta a celor aflați în război.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 13:18)
Nu le trebuie bombe nucleare in Iran,se descurca israelienii si fara,nu-ti face griji!Nu apauda nimeni varsarea de sange,aplauda prevenirea inarmarii nucleare a Iranului!Autoritatile iraniene si-o cauta de ani de zile dupa cum si-au cautat-o si hamasii,hezbolacii....Cat sa li se mai sufle in iaurt?
6.2. Mda (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 13.06.2025, 13:26)
Chiar dacă aș avea cetățenie israeliană, dar nu pot obține așa ceva din motivele arhicunoscute, nu m-aș muta acolo chiar dacă mi s-ar promite marea cu sarea.
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 13:50)
Auzi ce viseaza hungaristanezul, cetatenie Israelita:-)…pe voi descultilor, mujicia scrie:-)
6.4. Mda (răspuns la opinia nr. 6.3)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 13.06.2025, 14:00)
În creierașul tău de internat forever la Obregia și bântuit de mujici și honvezi, s-a instalat de mult iarna nucleară. Mi-e milă de tine, Trolache, sindromul obsesiv compulsiv de care suferi este atât de evident, chiar și pentru psihiatrii mai puțin experimentați:)
6.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 14:22)
Cum se spune la voi in hungaristan? Tot “elore”:-)…hungaristanez ul e ca o molecula in miscare browniana, ba “medic”, ba critic literar specializat in “Cartarascu”, acum e “dottore” si in geopolitica, specializarea obtinerea cetateniei israeliene:-)…mujicia pare ca “stinks” de la o vreme:-)
6.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 14:46)
cheama badanta sa-ti schimbe asternutul ...
6.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 23:05)
Inca o data afisezi prostii.
Israelul nu va folosi lovituri nucleare, iar Rusia nu are de ce sa foloseasca bombe nucleare, pentru ca ea este agresorul si pentru ca Ucraina foloseste armament conventional (si pentru ca mai sunt si alte cateva motive). La rusi nu am vazut nicio jena in sacrificarea oamenilor nevinovati si a infrastructurii civile. Saracii de ei, sunt asa de jenati cum numai tu ii poti vedea. Se revarsa jena din ei.
"Marea" Rusie nu este in stare sa poarte un razboi conventional cu mica Ucraina, dar vrea sa conduca lumea. Sunt aberatii ale unui dictator rupt de realitate.
Deocamdata regimul dictatorial de la Kremlin este salvat de Trump.
6.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 23:08)
Daca iti promiteau ruble, te mutai.
Mare pierdere pentru evrei ca nu te poti muta acolo. Au ratat un geniu, un Rasputin mioritic.
Deja ii compatimesc pe evrei ca au pierdut un asemenea buric al pamantului.
7. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 13.06.2025, 13:28)
măi Roșca boșorogea,
de ce nu te faci tu boșorog deștept [ieși din sfera de influență a lui Gaby Oprea, prostu cu siguranța națională !] și să-ți alegi un suveranist mai capabil decât un schizofrenik de Calink și un rebut din peluză Stadion Simion ?
:
uite bhă Roșca, pune-l pe Claudiu Târziu !
:
bhă Roșca tu ești prost la fel cum e și Tucă, Turcescu, gazetaru Cristoiu !
:
voi umblați și susțineți numai cretini [Gaby Oprea, să trăiți, siguranță] !
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 13:56)
Astept sa vad cand se trezeste si Erdogan ca vrea sa-i “medieze” si pe astia doi…cu mujicii a rezolvat deja…”nu se poate”:-)
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 14:47)
ai scleroza in placi ?
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 23:56)
... ma gandesc ca cea mai importanta intrebbare este .. and than what? ...
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 00:11)
... dupa ce terminati cu rachetele trecei la ground ... ce zice iordania? ... duci portaviaoane? ... alea care s-au retras din yemen? ... ce te faci cu ukr??? ... trump esti un papagal ... mai mobilizezi ceva marins pe teritoriu? ... te- a cam facut bibi ... sau te-ai facut singur? ...
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 02:34)
... sunteti o adunatura de idioti- de la idio ... ctimea a fost tot timpul despre israel ... la fel si rusia indepartata ... oaw! unde-i zele sa rezolve problema? ...
9.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 02:39)
... pe balstica si pe curbra pamantului ... u dum fuk3 .... nu pe propaganda!!! ...
9.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 03:18)
... ui-ul meu chiar avea nevoie de up date ... sau chiar va intereseaza ce fa eu cu stanga? :) ...