Sabin Cutaş, responsabil pentru Acordul UE-Moldova privind liberalizarea importului de vinuri

F.A.
Politică / 24 octombrie 2013

Europarlamentarul Sabin Cutaş a fost desemnat responsabil din partea grupului său politic, Grupul socialiştilor şi democraţilor europeni, pentru Regulamentul privind liberalizarea importului de vinuri din Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă.

Prin intermediul Regulamentului, Uniunea Europeană doreşte să ofere o soluţie pentru Republica Moldova în contextul embargoului asupra vinurilor impus de Rusia.

"Chişinăul se confruntă cu o situaţie extrem de dificilă în încercarea de a continua integrarea economică şi politică europeană. În luna septembrie, Federaţia Rusă a anunţat un embargo pe termen nedeterminat la importul de vinuri din Republica Moldova. La scurt timp a urmat o ameninţare cu privire la întreruperea aprovizionării cu gaz. Toate acestea au loc într-un moment în care Chişinăul se pregăteşte să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană", a declarat Sabin Cutaş.

"Uniunea trebuie să demonstreze că este un partener credibil pentru Republica Moldova şi că îi poate oferi acesteia beneficii tangibile pe termen lung. Regulamentul privind liberalizarea importului de vinuri a ajuns acum în Parlamentul European. În calitate de responsabil din partea grupului meu politic, voi face tot posibilul pentru ca legea să fie adoptată cel mai târziu pana la finalul acestui an", a menţionat europarlamentarul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb