SAI Carpatica AM oferă o reducerea a comisionului de administrare cu 40% investitorilor fondului FDI Carpatica Global

F. A.
Comunicate de presă / 4 ianuarie 2012

SAI Carpatica Asset Management oferă la început de an, în premieră, investitorilor Fondului Deschis de Investiţii Carpatica Global o reducere a comisionului de administrare cu 40%, respectiv de la 0,15%/lună la 0,09%/lună, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Reducerea este valabilă începând cu 4 ianuarie, pe o perioadă de 6 luni şi se adresează atât vechilor investitori cât şi celor noi.

Alexandra Neamţu, director general al SAI Carpatica AM, a declarat: "Încercăm în continuare să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri prin lansarea de oferte competitive, scopul final fiind dezvoltarea unui parteneriat pe termen lung cu aceştia. Reducerea comisionului este modul nostru de a mulţumi investitorilor fondului, având în vedere că în luna iulie a acestui an SAI Carpatica AM aniversează 5 ani de la înfiinţare. Le mulţumim că ne-au fost alături, că am dezvoltat o relaţie de afaceri solidă, reuşind împreună să facem faţă provocărilor acestei perioade."

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0972
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6189
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8197
Gram de aur (XAU)Gram de aur752.0815

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb