Salariaţii din sistemul bugetar ar putea fi incluşi în Registrul Electronic Reforma

A.P.
Macroeconomie / 7 august 2020

Salariaţii din sistemul bugetar ar putea fi incluşi în Registrul Electronic Reforma

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale propune înfiinţarea unui registru electronic denumit Reforma, care să cuprindă şi salariaţii din sectorul bugetar, şi care va fi dezvoltat şi administrat de Inspecţia Muncii, potrivit unui proiect de Ordonanţă lansat în dezbatere publică, scrie Agerpres.

"Prezentul proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare centralizarea şi gestionarea evidenţelor tuturor formelor de desfăşurare a activităţii într-o relaţie de muncă prin înfiinţarea Registrului electronic naţional de evidenţă al Forţei de Muncă angajate din România. Registrul cuprinde întreg personalul plătit din fonduri publice conform Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, atât personalul contractual, funcţionarii publici, cât şi personalul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi personalul din cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, precum şi personalul încadrat cu contract individual de muncă din mediul privat", se precizează în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit sursei citate, categoriile de personal avute în vedere îşi pot desfăşura activitatea prin contract individual de muncă, contractul de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă, convenţie individuală de muncă prevăzută de Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, decizie/ordin de numire în funcţie, raport de serviciu sau în baza actului de numire.

În acest context, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că excepţie de la înregistrarea în Reforma vor face cei care lucrează în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sectoare unde evidenţa personalului se ţine prin registre proprii.

"Tot ce înseamnă salariu, indemnizaţie, de fapt toţi cei plătiţi din bani publici trebuie să fie, alături de angajaţii din sistemul privat, într-un singur registru electronic. Propun Reforma, o variantă completă a evidenţei angajaţilor/a celor care lucrează în România, a persoanelor plătite din bani publici. Dezvoltăm Revisal. Registrul va include salariaţii din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, din cadrul regiilor autonome şi a societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a societăţilor comerciale cu capital social deţinut integral sau majoritar de stat. Am inclus, totuşi, câteva excepţii: cei care lucrează în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională; aici evidenţa personalului se ţine prin registre proprii", a scris ministrul Muncii, joi seara, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a explicat că orice modificare de contract trebuie evidenţiată într-un registru unic pentru a avea o imagine completă asupra tuturor evoluţiilor din piaţa muncii.

"Am avut multe discuţii pe această temă de la momentul în care am luat decizia transformării actualului Revisal. Ba că nu se poate (din zeci de motive), ba că există la ANFP nişte evidenţe (exclusiv ale funcţionarilor şi strict în scop de urmărire a carierei acestora, lucru care trebuie făcut), ba că există la Ministerul Finanţelor alte evidenţe. Orice modificare de contract (orice tip ar fi) trebuie evidenţiată într-un unic registru pentru a putea avea o imagine completă, în timp real, asupra tuturor evoluţiilor/modificărilor în piaţa muncii. Bănuiesc că nu va avea nimeni nimic împotriva transparenţei. Cine nu are ceva de ascuns nu are de ce să se teamă", a arătat Violeta Alexandru.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Macar numarul angajatirlor si a cheltuielilor cu personalul ar trebui ar trebui raportat pentru categoriile care sunt excepate.

    ii bagati pe toti bugetarii, Registrul Electronic se va bloca...Atentie mare!

    Buna idea dar implementarea va fi romaneasca, adica La anu' si La multi ani !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb