SALARIUL MINIM, ÎN DISCUŢIEBoc şi salariile bugetarilor: întâi le-a tăiat, acum le-ar creşte

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Boc şi salariile bugetarilor: întâi le-a tăiat, acum le-ar creşte

Cu cât creşte salariul minim: aceasta pare că a devenit principala problemă a economiei, de vreme ce Guvernul negociază de zori cu sindicatele majorări salariale cu portofelul gol.

Executivul propune o creştere a salariului minim cu 40 lei, de la 600 lei nivelul actual, la 640 lei. Sindicatele strâmbă din nas şi consideră că o majorare cu 150 lei ar fi cea mai indicată, un salariu minim de 750 lei fiind necesar, în opinia lor, pentru eliminarea muncii la negru.

Poziţia de forţă a sindicatelor vine în contextul în care, conform angajamentelor asumate de Guvern în anii anteriori, salariul minim ar trebui să ajungă, la orizontul anilor 2014-2015, la un nivel de 50% din salariul mediu brut pe economie.

Dacă salariul minim pe economie va fi majorat, atunci, practic, vor creşte toate salariile din sectorul bugetar, în condiţiile în care acestea abia au fost reduse cu 25%. Ca nuca în perete.

În sectorul public, veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate să scadă  

Mediul privat şi-a redus cheltuielile şi consideră creşterea salariului minim o aberaţie

Discuţiile despre o majorare de salariu, fie el şi minim pe economie, par să pice ca nuca în perete şi sunt nesustenabile în plină criză, în condiţiile în care bugetul nu are resurse, iar pentru anul acesta este estimată o scădere economică de 1,9%.

Negocierile vin în contextul în care, tocmai din lipsa banilor, Guvernul a tăiat, recent, salariile bugetarilor cu 25%, a lărgit baza de impozitare, şi a transferat de la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale, 4,36 miliarde lei.

Lipsa de sustenabilitate vine în condiţiile în care acelaşi Guvern, la rectificarea bugetară de săptămâna trecută, a estimat că veniturile bugetului general consolidat, cât şi cheltuielile urmează să scadă cu 3,44 miliarde lei, respectiv 714,6 milioane lei.

Ce urmăreşte Guvernul

Ce ar câştiga guvernul prin majorarea salariului minim este o întrebare la care specialiştii cu greu găsesc un răspuns, în condiţiile în care nu sunt bani la buget. Executivul pare să manevreze o armă cu două tăişuri, este concluzia la care au ajuns specialiştii consultaţi de noi.

Prin majorarea salariului minim, Guvernul speră că va reuşi să atragă mai multe resurse la buget, din moment ce va aplica cota unică de 16% şi contribuţii sociale la venituri globale mai mari.

Dar, aceiaşi specialişti avertizează că, fără pornirea motoarelor economiei, prin această măsură Guvernul riscă să-şi dea foc la valiză, generând deficite mai mari în sectorul public şi muncă la negru în sectorul privat.

Mediul privat, o nouă lovitură

O creştere a salariului minim va fi puternic resimţită de mediul privat, care, momentan, nu a participat la negocierile dintre Guvern şi sindicate.

Acelaşi mediul privat care, după spusele preşedintelui Traian Băsescu, a fost primul care a reacţionat la criză şi şi-a ajustat cheltuielile, dar care a încasat lovituri succesive de la Guvern prin majorarea TVA sau prin lărgirea bazei de impozitare.

Deşi nu mulţi salariaţi sunt remuneraţi cu salariul minim de 600 lei, principalele probleme pentru companiile private vin din faptul că şi grilele de salarizare (n.r. - prevăzute în Legea salarizării unice, a cărei element de referinţă este salariul minim brut) vor fi majorate. Astfel, prin majorarea salariului minim pe economie, toate remuneraţiile bugetarilor vor creşte. Lovitura pe care urmează să o încaseze companiile constă în faptul că vor fi obligate să se alinieze şi ele, pe cale de consecinţă, deci să urce cheltuielilor cu forţa de muncă.

Ce spun patronatele

Patronatele sunt foc şi pară că nu au fost incluse la masa dialogului şi acuză Guvernul că, atunci când vine vorba de mediul privat, se substituie lor la negocierile cu sindicatele.

Constantin Vasilescu, prim-vicepreşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România "UGIR 1903", ne-a declarat: "Este o prostie. Guvernul se substituie patronatelor şi discută cu sindicatele majorări salariale care vor afecta mediul privat. Companiile private şi aşa s-au restructurat foarte dur şi în aceste condiţii economice, nici nu se pune problema de aşa ceva. Măsură este nesustenabilă din cauză că, efectiv, nu sunt resurse".

La rândul său, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) atrage atenţia că orice majorare salarială de acest gen ar trebui însoţită de o notă de impact social şi economic: "Guvernul trebuie să prezinte o notă de impact în care să ne arate, spre exemplu, câte locuri de muncă vor fi create sau ce beneficii aduce această majorare. Noi nu susţinem creşterea salariului minim pentru că nu există resurse financiare în acest sens şi, foarte probabil, ea va duce la creşterea muncii la negru."

Nu în ultimul rând, Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), atrage şi el atenţia asupra dezvoltării fenomenului muncii la negru, mai ales în contextul în care mediul privat trebuie să absoarbă valurile de salariaţi concediaţi din sectorul public: "Categoric, o majorare a salariului minim, în condiţiile actuale, este nesustenabilă. Guvernul are posibilitatea, teoretic, să dea o Ordonanţă prin care, mâine, să crească salariul minim, dar ne obligă şi pe noi patronatele la acest lucru, ceea ce nu putem să facem. Cu cât salariul minim este mai mare, cu atât cresc şi evaziunea şi munca la negru".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS