Şantierul Naval Orşova - profit de 3,4 milioane lei anul trecut, faţă de o pierdere în 2022

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie

Şantierul Naval Orşova - profit de 3,4 milioane lei anul trecut, faţă de o pierdere în 2022

English Version

Sea Container Services şi SIF Muntenia derulează o ofertă de preluare prin care ţintesc achiziţia a un milion de acţiuni SNO

Circa 0,3 milioane de titluri fuseseră vândute în ofertă până ieri la ora 13:00, echivalentul a 31% din toate acţiunile vizate

Şantierul Naval Orşova (SNO) a raportat un profit net preliminar de 3,4 milioane de lei pentru anul trecut, faţă de o pierdere de 4,2 milioane lei în 2022, în condiţiile creşterii cifrei de afaceri cu 72,3%, până la 99,5 milioane lei, conform raportului publicat ieri de companie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În primele nouă luni ale anului 2023, producătorul de nave fluviale raportase un profit net de aproape patru milioane de lei, ceea ce înseamnă că în trimestrul al patrulea Şantierul Naval Orşova a avut un rezultat negativ.

Conform companiei, rezultatele obţinute până în septembrie se datorează, în principal, programului de producţie din 2023. Doar în trimestrul al treilea, la sediul principal al societăţii fuseseră finalizate şi livrate clienţilor externi cinci nave, respectiv două tancuri de inox de 86 metri lungime, două tancuri de 110 metri lungime şi o navă tip container de 110 metri lungime (faţă de trei nave ce au fost finalizate şi livrate în aceeaşi perioadă a anului 2022).

În decembrie anul trecut, compania a încheiat un contract în valoare de 2,61 milioane de euro pentru construcţia şi livrarea unei nave fluviale către Gebr de Jonge Shipbuilding Services din Olanda.

La data de 31 decembrie 2023, cheltuielile operaţionale ale Şantierului Naval Orşova erau de 96,3 milioane lei, cu 52,5% peste cele din 2022. Cheltuielile cu stocurile s-au ridicat la 43,3 milioane de lei, cu 94,3% mai mari decât cele din anul anterior, în vreme ce cheltuielile cu beneficiile angajaţilor au fost de 30,4 milioane lei, în creştere cu 25,2%.

În aceste condiţii, compania a raportat un rezultat din exploatare de aproape 3,6 milioane lei, faţă de o pierdere de 4,8 milioane lei în 2022, la care s-a adăugat un câştig din activităţi financiare de 0,32 milioane lei.

Sea Container Services şi SIF Muntenia (SIF4) derulează în prezent o ofertă publică prin care ţintesc să cumpere circa un milion de acţiuni SNO, echivalentul a 8,8% din producătorul de nave fluviale. Caracteristicile operaţiunii de piaţă au fost deja modificate de două ori, odată prin majorarea preţului de achiziţie a acţiunilor de la 5,1 lei la 7 lei şi prelungirea perioadei ofertei până în 21 februarie, ce ulterior a fost extinsă până în data de 28 februarie.

Până ieri la ora 13:00 fuseseră vândute circa 0,3 milioane de acţiuni în ofertă, echivalentul a 31% din toate titlurile vizate, conform datelor culese de noi din platforma unei societăţi de brokeraj.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, Sea Container Services şi SIF Muntenia au notificat piaţa că, în urma încheierii unui acord de cooperare până la finele lunii aprilie a acestui an, deţin împreună 91,2% din Şantierul Naval Orşova, Sea Container Services având aproape 50% din companie iar SIF-ul 41,2%.

Dacă în urma ofertei SIF-ul şi Sea Container Services vor reuşi să depăşească pragul de deţinere de 95% în Şantierul Naval Orşova, vor putea demara procesul de delistare a companiei.

Evaluarea bursieră a producătorului de nave fluviale din Orşova se apropie de 80 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    Asta nu e santierul ala cu 4 angajati, de era trecut pe lista cu ajutoare de la stat:-)?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb