Sapphire si ADATA, noile firme din portofoliul de distribuţie al Royal Computer

F. A.
Comunicate de presă / 22 iulie 2013

Grupul Royal Computers a semnat un acord de distribuţie cu doi producători din domeniul tehnologiei informaţiei, Sapphire Technology şi ADATA Technology, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Cele două acorduri, recent încheiate de Royal Computers, cu Adata şi Sapphire, ne consolidează poziţia în topul celor mai importanţi distribuitori de produse hardware din România, unde am înregistrat creşteri de la an la an, chiar şi într-un context economic nu tocmai favorabil", au declarat reprezentaţii companiei.

SAPPHIRE Technology este o companie ce activează în producţia de plăci grafice bazate pe tehnologia ATI şi a plăcilor de bază construite pe tehnologia procesoarelor AMD. Cu o capacitate totală de producţie 1,8 milioane de plăci grafice pe lună, SAPPHIRE Technology are acoperire globală.

ADATA Technology activează în producţia de soluţii complete de stocare (stick-uri USB, carduri de memorie pentru DSLR, camere foto, telefoane mobile şi tablete, disk-uri SSD şi hard disk-uri externe), fiind câştigătorul unor premii internaţionale din domeniu, precum National Silver Award of Excellence în Taiwan, G-MARK în Japonia (Good Design Award), CES Innovations Award in SUA, iF Design award.

Royal Computers este parte a grupul Alliance - Royal. Grupul activează de 13 ani pe piaţa de import, distribuţie şi retail IT, având ca parteneri strategici producători precum TP-link, Genius, Gembird, A4Tech, Edifier, Mustek, Tenda.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb