SAXO BANK: "Creşterea tranzacţionării ţiţeiului WTI nu ţine cont de piaţa în cădere"

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 august 2015

Luând în considerare că preţurile petrolului au ajuns la cele mai mici niveluri din 2009 încoace, fondurile speculative şi-au dezvoltat poziţii de scădere neobişnuit de mari pe măsură ce se aşteaptă la o scădere şi mai mare a preţului în săptămânile ce urmează, potrivit unei anaize Saxo Bank. Investitorii ce tranzacţionează petrol prin intermediul produselor tranzacţionate prin schimb, pe de altă parte, au acumulat poziţii long din nou, aşa cum au făcut şi în primul trimestru.

Potrivit Saxo Bank, proporţia între poziţiile futures long şi short deţinută în prezent de fondurile speculative şi administratorii sumelor mari de bani în contractele futures pentru ţiţeiul WTI a ajuns la 1,6 săptămâna trecută, însemnând că pentru fiecare poziţie short există în prezent doar 1,6 long, spune Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la Saxo Bank. El a adăugat că, din punct de vedere istoric, acesta e un nivel scăzut, unul de unde piaţa a mai săltat de câteva ori de la recesiunea din 2009 când ţiţeiul WTI a ajuns la 32,40$.

Analiza Saxo arată: "Perspectiva este aceea de creştere sezonieră a inventarelor SUA pe parcursul lunilor următoare fără vreun semn de încetinire în producţia americană, ceea ce i-a făcut pe investitorii tactici să creadă că preţul va continua să scadă. În plus, ţările OPEC, care deja produc mai mult ţiţei decât a fost estimat, avertizează că producţia s-ar putea ridica la 33 de milioane de barili pe zi la începutul anului următor. Mai sunt recentele evenimente din China cu devalorizarea yuanului şi contracţia creşterii din Japonia ce nu pot fi, de asemenea, trecute cu vederea şi care influenţează mişcările preţului. Mai precis, ţiţeiul WTI a ajuns deja la un minim pe ultimii şase ani, iar Hansen spune că în acest moment atenţia este îndreptată spre preţul de 39-40 USD pe baril, dar avertizează că pot exista lichidări ulterioare. 32.40 USD a fost ultimul minim în decembrie 2008 după criza Lehman Brothers şi reprezintă o reală posibilitate. Indiferent de instabilităţile politice sau alţi factori, petrolul este în general un produs popular printre traderi, căci, independent de suişurile şi coborâşurile dintr-o anume economie sau regiune, cererea pentru petrol e permanentă, deci investitorii pot profita de pe urma mişcării preţului sau să-şi acopere portofoliul. Există numeroase moduri în care un investitor de retail poate beneficia de pe urma pieţei în scădere, cum e ţiţeiul la materiile prime în acest moment. În afara ETP, unul dintre derivatele financiare populare este contractul pe diferenţă (CFD-urile). Devreme ce sunt tranzacţionate la marjă şi pot fi vândute short, CFD-urile deschid calea către oportunitatea unică de a profita de pieţele în scădere. CFD-urile sunt un instrument destul de nou pe piaţa financiară, popular în rândul traderilor de zi care încearcă să obţină cât de mult se poate de pe urma volatilităţii pieţei şi să o facă rapid, fără a aştepta şi fără întârzieri. S-ar putea spune că CFDurile au apărut laolaltă cu schimbările generale în societate şi în comportamentul uman declanşate de revoluţia internetului, deci câştiguri mai bune într-un timp mai scurt reprezintă o condiţie prealabilă pentru traderii «celui de-al doilea mileniu»".

În timp ce unora nu le place să parieze împotriva pieţei şi să vândă asset-uri pe care nu le deţin de fapt - traderii CFD au oportunitatea, potrivit Saxo Bank, să tranzacţioneze pe pieţe precum marile fonduri speculative: "Long sau short nu are nici o importanţă, iar în acest moment fondurile speculative favorizează poziţiile short. Totuşi, ce trebuie reţinut este că tranzacţionarea cu CFDuri nu este pentru amatori, căci fiecare investitor trebuie să înţeleagă piaţa, mişcările estimate, expunerea portofoliului şi să calculeze riscurile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro