SCAUNUL CA BUMERANGALDE nu poate să scape de preşedinţia Senatului

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Politică /

Sursa foto: Agerpres

Sursa foto: Agerpres

Teodor Meleşcanu, noul preşedinte al Senatului, se dă în stambă: "Înainte de a fi membru de partid, sunt român" 

Teodor Meleşcanu, propus de PSD la şefia Senatului, a fost ales, ieri, preşedintele acestei camere parlamentare, în cadrul unui al doilea tur de scrutin, obţinând 73 de voturi. Alina Gorghiu (PNL), principala sa contracandidată, a primit 59 de voturi.

Tăriceanu a luat o dublă lovitură - pe prima şi-a administrat-o singur, renunţând la şefia Senatului; a doua a venit de la trădarea colegului său de partid, Teodor Meleşcanu, care a acceptat propunerea perversă lansată de Viorica Dăncilă să candideze pe funcţia părăsită de Tăricenu, în condiţiile în care acesta din urmă, ca şef ALDE, a anunţat ieşirea de la Guvernare.

Traversând numeroase partide politice, pornind de la FDSN şi trecând pe la liberali, PDSR şi ALDE, şi fiind fondatorul Alianţei pentru România, Teodor Meleşcanu are o carieră îndelungată, umbrită de obstrucţiile pe care, în calitate de ministru de externe, le-a inventat în calea libertăţii de exprimare a votului din diaspora.

La primul vot de ieri din Senat, Meleşcanu a fost votat de 67 de senatori, în timp ce Alina Gorghiu a primit 49 de voturi. Ion Popa, de la ALDE, a fost votat de 13 parlamentari. Din totalul de 136 de senatori, la votul de ieri au fost prezenţi 134, fiind înregistrate 4 abţineri şi un vot nul.

După anunţarea rezultatului final al votului, noul preşedinte al Senatului, Teodor Meleşcanu, a anunţat că îşi pune experienţa în slujba Parlamentului, pe care vrea să-l facă "o instituţie de elită în sistemul democratic românesc". Meleşcanu a afirmat, citat de News.ro, că, înainte de a fi membru al unui partid, este român, iar votul românilor trebuie să fie determinant: "Sunt membru al grupului ALDE şi voi depune toate eforturile pentru a asigura continuitatea eficientă a actului de guvernare. Doresc să mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi vreau să dau asigurări pentru cei care nu m-au votat sau chiar m-au atacat că voi fi un preşedinte echilibrat. Vârsta, experienţa şi integritatea mea le pun în slujba Parlamentului, obiectivul meu fiind recăpătarea respectului şi încrederii cetăţenilor în această instituţie. În toată activitatea mea politică am servit ţara mea, poporul meu şi niciodată interesele politicienilor momentului. Înainte de a fi membru de partid sunt român. Sunt membru al grupului ALDE şi voi depune toate eforturile pentru a asigura continuitatea eficientă a actului de guvernare, conform mandatului dat de alegători în programul PSD-ALDE din 2016. Este datoria noastră să asigurăm cadrul legislativ necesar continuării guvernării de o manieră constituţională, legală şi eficientă în interesul cetăţeanului. Am ferma convingere că în politică votul cetăţeanului trebuie să fie determinant, şi nu jocurile de culise în interesul câtorva".

Meleşcanu a cerut sprijinul colegilor din Senat: "Dragi colegi, orice politician responsabil trebuie să aibă deviza să facem cât mai multe, câtor mai mulţi. La începutul discursului v-am promis echilibrul meu, iar acum vă cer sprijinul pentru a face din Parlamentul României o instituţie de elită în sistemul democratic românesc".

Tăriceanu va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care a fost ales preşedintele Senatului

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, ieri, după ce Teodor Me­leş­canu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales: "Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la CCR şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii, pe care o vom pregăti imediat", a afirmat Tăriceanu.

El a spus că grupul ALDE vrea să îşi desemneze reprezentantul în Biroul permanent, motiv pentru care şi-a invitat colegii senatori la negocieri.

Tăriceanu a completat: "Vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, prevederile articolului 25, alineatul 1, care spune foarte clar că propunerea de repartizare a celorlalte funcţii din Biroul permanent se stabileşte după alegerea preşedintelui, respectând configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri, negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare şi ca atare vă invit ca mâine (n.r. astăzi) să procedăm la acest lucru (...) astfel încât să putem face votul pentru componenţa şi structura Biroului permanent"

Înaintea votului, Călin Popescu Tăriceanu a precizat, ieri, de la tribuna Senatului: "Grupul ALDE îşi exercită dreptul de a avea propria propunere. Nu pot exista două propuneri din partea aceluiaşi grup. Domnul senator Meleşcanu poate să fie candidatul dumneavoastră cu condiţia să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că, altfel, se încalcă prevederea că fiecare grup poate face o propunere".

Anterior, Tăriceanu a declarat: "Sunt două lucruri la care vreau să mă refer: componenta politică şi cea regulamentară. Din punct de vedere politic, nominalizarea unei persoane din rândul membrilor grupului ALDE fără consultarea conducerii partidului şi apoi fără aprobarea forurilor statutare din partid nu este nimic altceva decât o mişcare ostilă, un atac, o lovitură sub centură pe care doamna Dăncilă, împreună cu consilierii dânsei, vrea sa o aplice ALDE. Şi colegii mei au reacţionat pe cale de consecinţă". El a amintit că ALDE a decis recent că îl va susţine pe Ion Popa pentru preşedinţia Senatului. Întrebat dacă Teodor Meleşcanu va fi exclus din ALDE dacă va candida, Tăriceanu a spus: "Dacă domnia sa aşteaptă să fie nominalizat candidat şi acceptă această candidatură, intră sub incidenţa hotărârii pe care noi am luat-o şi care este o hotărâre absolut statutară şi firească - ca orice funcţie publică pe care cineva o acceptă să fie cu sprijinul partidului, pe care nu îl are. Deci fiecare care acceptă o astfel de postură îşi asumă nişte consecinţe. Cei care fac aşa ceva trebuie să ştie că se aplică evident ultima hotărâre care prevede un mecanism foarte simplu: se convoacă Biroul Politic, Biroul Politic face propunerea către Delegaţia Permanentă, care, conform statutului, constată încălcarea acestor prevederi şi ia decizii. (...) Toate formulele astea nu fac decât să încerce să evite sau să ascundă o realitate. Realitatea este simplă: ALDE a luat hotărârea cu majoritate covârşitoare, cu două abţineri, în privinţa ieşirii de la guvernare şi toţi colegii trebuie să respecte această situaţie. Acest nou statut pe care îl avem în momentul de faţă cei care vor să facă alte jocuri să aibă alte soluţii la îndemână, le fac pe cont propriu".

Conform liderului ALDE, Meleşcanu a afirmat că acceptă nominalizarea, dar nu-şi dă demisia din grup.

La rândul său, senatorul Teodor Meleşcanu a precizat că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a fost propus de către grupul PSD la şefia Senatului şi ales preşedintele acestui for legislativ: "Nu e vorba de nicio afiliere, aduceţi-vă doar aminte că domnul Tăriceanu a fost propus de către grupul PSD şi ales preşedintele Senatului, în 2016, şi vă rog să vă aduceţi de asemenea aminte că, atunci când şi-a dat demisia domnul Antonescu, domnul Tăriceanu a fost propus de către PSD, dânsul fiind la liberali, şi a ocupat funcţia de preşedinte al Senatului".

Gorghiu: "PSD pierde o primă bătălie în favoarea unui om dintr-un alt grup parlamentar"

Candidatul PNL pentru şefia Senatului, Alina Gorghiu, este de părere că, după alegerea lui Teodor Meleşcanu în a doua funcţie din stat, PSD pierde o primă bătălie în favoarea unui om dintr-un alt grup parlamentar, dar este un compromis pe care social-democraţii îl vor deconta. Ea susţine că bătălia câştigată de opoziţie după votul pentru alegerea preşedintelui Senatului este certă, deoarece a fost demarat un proiect comun.

Senatorul PNL Alina Gorghiu consideră că PSD ar fi putut oricând să propună un candidat din partid la conducerea Camerei Superioare, nu pe senatorul ALDE Teodor Meleşcanu: "Dacă astăzi (n.r. ieri) preşedintele PSD, premierul României, şi-ar fi dorit cu adevărat să ne convingă de buna sa credinţă şi de respect pentru români şi pentru votul lor, s-ar fi abţinut să vină cu această propunere neinspirată din surse externe, de la ALDE. Este un gest sfidător şi mă miră pentru că prima sfidare, în afară de electorat, este la adresa celor din PSD. Aveţi în PSD propuneri civilizate. Aveţi în PSD oameni care ar fi putut oricând să ocupe acea poziţie. Evident că pentru dumneavoastră primează cumpărarea de voturi şi nimic altceva. (...) Cum să pui un şef la Senat un om care a nenorocit un guvern prin votul din diaspora - de două ori, nu o dată?".

Întreruptă de mai multe ori de colegii din Senat, Alina Gorghiu a mai spus, conform Agerpres: "În ultimii doi ani, din pricina liderilor PSD, am avut un proces de legiferare viciat. (...) Daţi-ne dreptul la exprimare! Este un drept constituţional fundamental garantat. Dacă vă este frică astăzi de cuvântul meu, de ce vă e frică? Aveţi votul de partea dumneavoastră. Dreptul la exprimare nu aveţi cum să mi-l luaţi. Aţi luat dreptul la vot, prin domnul Meleşcanu, românilor din diaspora. Mie nu aveţi de ce să îmi închideţi gura astăzi (n.r. ieri). Daţi-mi voie să mă exprim! Este legal şi constituţional (...) Există o cale a normalităţii, stimaţi colegi. Avem obligaţia să facem astăzi o schimbare. Din punctul meu de vedere, propunerea pe care colegii din Opoziţie o fac astăzi - şi le mulţumesc pentru îndrăzneala că astăzi Opoziţia are un candidat, este una care articulează un proiect pentru Legislativ. Mă ştiţi cu toţii, cu bune şi cu rele, şi ştiţi un lucru - că niciodată nu am refuzat un proiect coerent, un proiect articulat şi un proiect bun pentru noi toţi. Joaca pe marginea prăpastiei politice este de două ori mai periculoasă pentru că va dura puţin până când criza aceasta politică se va transforma într-o criză economică reală. Şi va fi mult mai rău".

UDMR, ALDE şi PNL au anunţat înaintea votului că nu îl susţin pe Meleşcanu

Senatorii UDMR au anunţat, înainte de vot, că ei nu îl susţin pe Teodor Meleşcanu şi că votul lor va fi dat candidatului Opoziţiei, Alina Gorghiu: "Poziţia UDMR este clară: nu sprijinim Guvernul, trebuie depusă urgent moţiunea de cenzură".

Candidatura lui Teodor Meleşcanu la preşedinţia Senatului a fost contestată, ieri, în plen, şi de ALDE şi PNL, care susţin că se încalcă regulamentul acestui for legislativ, ce prevede că fiecare grup are dreptul la o singură nominalizare, iar ALDE are propria propunere.

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că partidul său îl susţine în continuare pe Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Ministrul Finanţelor Publice, senatorul PSD Eugen Teodorovici, a explicat susţinerea social-democraţilor pentru Meleşcanu la şefia Senatului prin faptul că acesta, "în ultima perioadă, a devenit mai de stânga", precizând însă că nu i-a cerut nimeni înscrierea în PSD. Şeful Finanţelor a menţionat că decizia susţinerii lui Teodor Meleşcanu a fost luată la nivelul partidului: "Chiar dacă o să vi se pară ciudat din partea mea spus acest lucru, fiind într-un partid, sunt discuţii în cadrul partidului, anumite puncte de vedere, poate divergente, dar o dată luată o decizie, ea trebuie urmată.

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat în data de 2 septembrie, ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS