SCHIMBĂRI ÎN DIPLOMAŢIA NOASTRĂ ECONOMICĂRomânia, cu faţa înspre ţările BRICS

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

România, cu faţa înspre ţările BRICS

Cea de a VII-a Reuniune a consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei (MECMA) a beneficiat, ieri, de prezenţa tuturor membrilor Birourilor de Reprezentare Comercial - Economică, care îşi desfăşoară activitatea în peste 60 de ţări. Reuniunea a fost condusă de Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, şi de Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri. În deschiderea evenimentului, premierul Victor Ponta a declarat: "Este greu să vinzi un produs - România - care are în interior probleme de a se promova. Este greu să convingi, în această perioadă, investitorii străini că România este un tărâm bun şi stabil pentru investiţii. Eu sunt convins că puteţi face mai mult şi vă rog să înţelegeţi prezenţa dumneavoastră în alte ţări ca o sarcină de a fi cu adevărat exponenţii intereselor legitime ale României. Guvernul pe care îl conduc este pro-business, dedicat mediului de afaceri. Putem avea creştere economică din zona privată, nu publică, iar la nivel global este o competiţie acerbă pentru atragerea investitorilor".

Schimbarea de Guvern a adus şi un nou suflu în diplomaţia noastră economică. Andrei Marga, noul ministru de Externe, a declarat, ieri, la întâlnirea anuală a consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei, că politica externă a României va avea ca priorităţi şi atragerea unor investitori puternici din ţările BRICS (ţări emergente, precum Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), pe lângă dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările UE, aderarea la spaţiul Schengen şi gestionarea problemelor financiare create de situaţia delicată prin care trece Grecia.

Domnia sa a subliniat că, pentru a trece cu bine de această perioadă de instabilitate financiară din Europa şi din întreaga lume, România are nevoie să întărească relaţii şi să-şi majoreze schimburile comerciale cu ţările BRICS: "Fondurile europene şi resursele interne nu mai sunt suficiente pentru susţinerea economiei. Aşa că trebuie să ne întoarcem cu faţa către ţările BRICS, care încă mai deţin resurse financiare importante. Trebuie să accelerăm relaţiile noastre economice cu China, să continuăm dialogul politic ca să trecem neîntârziat la concretizarea proiectelor de investiţii din ţara noastră, care au stârnit interesul companiilor chineze. Cu India ne propunem să stabilim o cooperare privilegiată şi trebuie întărite fără întârziere relaţiile cu Brazilia, o ţară bogată în resurse energetice".

În ceea ce priveşte Rusia, domnul ministru Marga a subliniat importanţa colaborării pe plan economic şi a continuării dialogului politic şi a concretizării proiectelor comune. Un alt punct important pe agenda noastră de politică externă este atragerea investitorilor din statele care fac parte din Consiliul de Cooperare al Golfului, dar şi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

La rândul său, Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei a dispus consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă să accelereze identificarea de oportunităţi de afaceri în ţările BRICS pentru companiile româneşti dar şi atragerea de investitori puternici din aceste ţări pentru proiectele noastre de privatizare în domeniul energetic. "Prioritatea zero este atragerea de investiţii străine şi convingerea investitorilor că prezentăm un mediu de afaceri stabil şi sigur. Numai în energie avem nevoie să atragem capital privat de circa 10 miliarde de euro".

Miniştrii Marga şi Chiţoiu au subliniat că, pe plan energetic, România sus-ţine în continuare proiectele prioritare ale UE pentru diversificarea aprovizionării cu gaze (Nabucco şi coridorul sudic), dar şi proiectul AGRI, promovat de ţara noastră în parteneriat cu Azerbaidjan şi Georgia. Cei doi oficiali au mai menţionat, la acest capitol, liberalizarea şi transparentizarea pieţei de energie şi creşterea capacităţii de interconectare a ţării noastre cu statele vecine.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a ţinut să menţioneze consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei că trebuie să susţină privatizarea CFR Marfă şi Tarom prin atragerea de investitori strategici şi serioşi: "Trebuie să deschidem ţara pentru marile investiţii în infrastructură. CFR Marfă şi Tarom sunt companii importante, strategice, care nu pot fi valorificate oricum, la orice preţ".

Andrei Marga a mai anunţat că premierul Ponta "a dat instrucţiuni" ca la MAE, dar "şi la alte ministere" să se facă o deblocare a angajărilor, dincolo de regula cu un nou angajat la şapte plecaţi, respectându-se însă anvelopa bugetară a costurilor cu personalul convenită cu FMI.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va evalua, o dată la trei luni, activitatea consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă din sub-ordinea ministerului. "Vor exista evaluări periodice, la trei luni, pentru activitatea şi performanţele dumneavoastră, acolo unde vă desfăşuraţi activitatea", a declarat, ieri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Domnia sa a subliniat necesitatea de a întări capacitatea instituţională a diplomaţiei şi a punerii în practică a unor noi modele care să exploateze mai inteligent priorităţile pieţei. "Reţeaua de contacte externe trebuie să aducă valoare adăugată pentru România şi trebuie să găsim soluţii să devenim mai eficienţi, inclusiv privind aspectele structurale şi privind creşterea exporturilor cu valoarea adăugată", a adăugat ministrul Economiei.

Andrei Marga: "Intrăm într-un parteneriat strategic efectiv cu Israelul"

România a intensificat contactele cu autorităţile olandeze pentru obţinerea unei decizii favorabile privind aderarea ţării la spaţiul Schengen în septembrie 2012, a anunţat, ieri, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga. "Dorim o decizie favorabilă în septembrie 2012. Suntem în contact mai strâns cu autorităţile olandeze şi vom avea discuţii cu miniştrii, chiar dacă demisionari", a subliniat domnia sa.

România va intensifica promovarea accesului forţei de muncă pe pieţele libere din statele UE şi va continua parteneriatele cu Franţa, Polonia, Ungaria, Marea Britanie şi va urmări extinderea cooperării cu Germania, Italia şi ţările nordice. "Punem în valoare parteneriatul cu Turcia şi intrăm într-un parteneriat strategic efectiv cu Israelul", a mai spus Andrei Marga.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Legal Accelerators

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie