Schneider Electric, recunoscut în clasamentul Canalys pentru sustenabilitate

M.B.
Comunicate de presă / 12 februarie, 13:41

Schneider Electric, recunoscut în clasamentul Canalys pentru sustenabilitate

Schneider Electric a fost recunoscut pentru a doua oară consecutiv drept lider global în sustenabilitate în cadrul Global Sustainable Ecosystems Leadership Matrix, realizat de Canalys, alături de Lenovo, HP şi Dell, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Conform Canalys, furnizorii desemnaţi Campioni sunt cei care sprijină cel mai mult partenerii în dezvoltarea iniţiativelor de sustenabilitate. Evaluarea a inclus criterii precum strategiile corporative, transparenţa datelor, transformarea sustenabilă şi percepţia partenerilor de distribuţie.

Schneider Electric a fost apreciat pentru resursele dedicate partenerilor, promovarea economiei circulare şi iniţiativele educaţionale în domeniul sustenabilităţii. Compania a fost recunoscută şi pentru sprijinul acordat partenerilor în gestionarea obiectivelor ecologice, în contextul extinderii inteligenţei artificiale şi a centrelor de date, conform aceleiaşi surse.

"Faptul că ne aflăm printre cele doar patru companii desemnate Campioni demonstrează cât de provocator este să fii în avangarda acestei misiuni esenţiale," a declarat Paul Tyrer, Global IT Channel VP, Data Center Business, Schneider Electric. "Vom continua să redefinim viitorul industriei şi să sprijinim partenerii în atingerea obiectivelor lor de decarbonizare."

Aceasta este a doua ediţie a clasamentului Canalys, iar Schneider Electric a fost desemnat lider şi în 2023. Printre iniţiativele recente ale companiei se numără dezvoltarea evaluărilor energetice pentru clienţi, platforma Zeigo Activate - o soluţie SaaS pentru partenerii de distribuţie -, Sustainability School şi Sustainability Impact Awards. Schneider Electric oferă şi Lifecycle CO₂e TradeOff, primul instrument pentru estimarea amprentei totale de carbon a centrelor de date, incluzând emisiile Scope 1, 2 şi 3.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb