Şcoli închise la Hong Kong un oraş paralizat a patra zi consecutiv

D.F.
Internaţional /

Şcoli închise la Hong Kong un oraş paralizat a patra zi consecutiv

Şcolile şi universităţile din Hong Kong erau închise joi, megalopolisul rămânând paralizat a patra zi consecutiv în urma unor acţiuni ale unor manifestanţi în favoarea democraţiei care au blocat circulaţia, relatează AFP.

Tensiunile au crescut cu un nivel joi după-amiaza, după ce tabloidul în engleză Global Times, apropiat puterii chineze, a anunţat că Guvernul din Hong Kong ar urma "să anunţe" interdicţii de circulaţie în weekend.

Însă acest tweet a fost şters - fără vreo explicaţie - după o jumătate de oră de către ziar.

Întrebat în acest sens, Executivul din Hong Kong nu a comentat acest anunţ.

După peste cinci luni de manifestaţii, mişcarea de protest în fosta colonie britanică a adoptat, la începutul săptămânii, o nouă tactică - numită a "ecloziunii generalizate".

Ea constă în multiplicarea acţiunilor simultane, într-o mulţime de cartiere ale megalopolisului.

Aplicată de grupuri mici, constituite esenţial din studenţi, ea are ca obiectiv să solicite la maximum capacităţile poliţiei.

Joi dimineaţa, axe rutiere vitale din oraş erau blocate de baricade din bambus, cărămizi şi grămezi de diverse obiecte.

Unul dintre cele trei tuneluri rutiere care permit traversarea portului Hong Kong era închis circulaţiei, dar şi numeroase staţii de metrou şi linii de autobuz, antrenând o paralizie aproape totală a oraşului cu 7,5 milioane de locuitori.

Autorităţile au ordonat închiderea şcolilor şi universităţilor până săptămâna viitoare. Spitalele au amânat intervenţiile non-urgente. Numeroase magazine au rămas închise.

Guvernul din Hong Kong le-a cerut angajatorilor să dea dovadă de supleţe cu salariaţii care nu pot să ajungă la serviciu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS