Scrisoarea în care se cere excluderea lui Bogdan Drăgoi din Consiliul BRD a ajuns pe masa instituţiei de credit

N.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iulie

Scrisoarea în care se cere excluderea lui Bogdan Drăgoi din Consiliul BRD a ajuns pe masa instituţiei de credit

AISIF cere preşedintelui BRD o poziţie publică privind adecvarea lui Bogdan Drăgoi în Consiliul băncii În iunie, Asociaţia solicitase Băncii Naţionale a României excluderea preşedintelui SIF1 din poziţia de administrator al BRD

Scrisoarea trimisă luna trecută de Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF) către Banca Naţională a României (BNR), prin care se cerea instituţiei excluderea lui Bogdan Drăgoi din Consiliul de Administraţie al BRD-Groupe Societe Generale, a ajuns pe masa băncii cu acţionariat majoritar francez.

Banca Naţională a remis adresa AISIF către BRD, în contextul în care "evaluarea adecvării membrilor consiliilor de administraţie trebuie făcută într-o primă instanţă de instituţia de credit în cauză", conform unei scrisori de ieri a Asociaţiei, semnată de Directorul Executiv, Marius Pop. În scrisoare, AISIF cere preşdintelui Consiliui de Administraţie BRD, Giovanni Luca Soma, să exprime o poziţie publică legată de adecvarea lui Bogdan Drăgoi în CA-ul băncii.

Solicitarea Asociaţiei vine după ce, preşedintele SIF Banat-Crişana a fost sancţionat cu amendă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru un discurs calificat drept xenofob la adresa unui acţionar al SIF-ului. În aceste condiţii, AISIF susţine că mandatul lui Bogdan-Alexandru Drăgoi încalcă atât Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit, cât şi Codul de Guvernanţă Corporativă al BRD-Groupe Societe Generale.

Redăm integral conţinutul scrisorii publicată ieri de AISIF: "La începutul acestui an, opinia publică din România avea să afle că Bogdan-Alexandru Drăgoi, membru independent în Consiliul de Administraţie (CA) al BRD-Groupe Societe Generale, a fost sancţionat de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin hotărârea nr. 161/09.03.2022 pentru «discurs de ură care încalcă demnitatea umană a cetăţenilor care aparţin unei minorităţi». Fapta care a făcut obiectul hotărârii CNCD a avut loc în timpul şedinţei AGEA din 25 noiembrie 2021 a SIF Banat-Crişana, unde domnul Drăgoi îndeplineşte funcţia de Preşedinte-Director General.

Asociaţia Investitorilor la SIF-uri, a cărei misiune este protejarea drepturilor şi intereselor acţionarilor la SIF-uri, s-a adresat Băncii Naţionale a României (BNR), reclamând inadecvarea domnului Bogdan-Alexandru Drăgoi în cadrul Consiliului BRD-Groupe Societe Generale. Am arătat în adresa noastră că menţinerea domniei sale în CA al BRD reprezintă o încălcare a Regulamentului BNR nr. 5/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit, şi totodată a Codului de Guvernanţă Corporativă al BRD. După hotărârea CNCD, Bogdan-Alexandru Drăgoi nu mai îndeplinea criteriile de bună reputaţie necesare ocupării unui loc într-un consiliu de administraţie bancar. Am primit un răspuns semnat de domnii Dan Suciu şi Adrian Cosmescu, directori în cadrul BNR, prin care am fost înştiinţaţi că adresa AISIF a fost remisă BRD, în contextul în care evaluarea adecvării membrilor consiliilor de administraţie trebuie făcută într-o primă instanţă de instituţia de credit în cauză.

Amploarea dezbaterii publice din ultimele zile pe marginea afirmaţiilor discriminatorii-sexiste proferate de George Buhnici, un cunoscut influencer si vlogger, ne-a determinat să vă înaintăm această scrisoare deschisă. Aşa cum probabil ştiţi, declaraţiile domnului Buhnici au generat în societatea românească luări de poziţie fără precedent, determinând câteva reacţii instituţionale notabile. În primul rând, membrii colegiului director al CNCD, aceaşi instanţă care l-a sancţionat pe Bogdan-Alexandru Drăgoi pentru discriminare şi xenofobie, s-au autosesizat pentru a analiza «limita libertăţii de exprimare în raport cu dreptul la demnitate al femeilor şi în general al oamenilor din perspectiva aspectului fizic». Apoi, mai multe corporaţii care foloseau serviciile de promovare ale influencerului George Buhnici s-au dezis de afirmaţiile sale publice. Dintre aceste reacţii cea mai notabilă este cea a BCR care a şi renunţat la serviciile oferite de domnul Buhnici.

Întorcându-ne la Bogdan-Alexandru Drăgoi, membru în CA al BRD, acesta are deja o hotărâre din partea CNCD pentru afirmaţii pe care le considerăm mult mai grave decât cele ale domnului Buhnici. În contextul dezbaterilor publice privind discriminarea şi mai ales a sensibilităţii tot mai mari a publicului pentru această temă, vă solicităm respectuos, domnule preşedinte al Consiliui de Administraţie al BRD, exprimarea unei poziţii publice legată de adecvarea domnului Bogdan-Alexandru Drăgoi în CA-ul BRD, una dintre cele mai importante instituţii de credit din România.

Încă de la înfiinţare, AISIF şi-a asumat iniţierea şi derularea unor campanii de public awareness pentru remedierea unor disfuncţionalităţi şi nereguli din piaţa de capital românească, iar demersul prezent se înscrie în această direcţie strategică".

În martie, Bogdan Drăgoi a fost amendat cu 10.000 lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Membrii Consiliului, în hotărârea nr.161/09.03.2022, au constatat că discursul folosit de preşedintele SIF Banat-Crişana la adresa lui Ben Madadi, în şedinţa AGA din 25 noiembrie 2021 este "un discurs de ură, care încalcă demnitatea umană a cetăţenilor care aparţin unei minorităţi, potrivit articolului 15 din OG 137/2000".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. si locul cel mai bun pentru asemenea oameni. Nu putem vorbi de inadecvare.

    Nu stiu daca are vreo relevanta acest aspect, sanctionarea lui DRAGOI pentru ca a fluierat in biserica, intr-o lume nebuna, ci calitatile profesionale ale lui. Cred ca pe francezi ii intereseaza mai putin cancanurile, in schimb ii intereseaza profesionalismul lui DRAGOI.

    Asa ca este o bomba rasuflata...Asta este parerea mea.  

    1. nu a fluierat ci a jignit public in sedinta AGA ceea ce nu-i face cinste.

      iar acum in urma amenzii primite nu respecta codul de guvernanta corporativa al BRD si Sif 1. 

      care profesionalism la Dragoi daca actiunea are doar anul asta 9,06% pierdere, la un an 15,38% pierdere iar la 5 ani doar 2,67% crestere?

      asta e profesor de ce? 

      Profesor de furat ouale de sub closca.

    Apreciez initiativa si actiunea impotriva lui Dragoi a AISIF!

    Securiciul si gasca lui, a distrus ORICE a atins! 

    De ce ? De ce nu avem si noi un securici asemeni lui Bayraktar.....care tot a furat dar a creat o bijugterie tehnica!

    Dragoi si gasca doar distrug! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro