Sebastian Burduja: "Bilanţul mandatului de primar al lui Nicuşor Dan este matematic zero"

F.D.
Politică / 20 mai

Sebastian Burduja: "Bilanţul mandatului de primar al lui Nicuşor Dan este matematic zero"

Candidatul PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că bilanţul real al mandatului actualului edil, Nicuşor Dan, este egal cu zero, relatează Agerpres.

"În mai puţin de trei săptămâni se va schimba Bucureştiul, şi momentul de astăzi pe care Nicuşor Dan l-a etalat public, un bilanţ al mandatului, este cel mai puternic argument în acest sens. Bilanţul dânsului este foarte simplu şi în termeni matematici este zero. Un bilanţ al unui primar general, de fapt al unui oficial, se face punând în oglindă ceea ce a promis când a preluat mandatul cu ceea ce a făcut la finalul mandatului", a declarat Burduja, în cadrul conferinţei de presă susţinută pe trotuarul de vis-a-vis de Palatul Primăriei Capitalei.

De asemenea, potrivit candidatului PNL, consilierii municipali liberali au încercat, fără succes, să supună aprobării Consiliului General al Capitalei două proiecte de hotărâre ce vizau transparentizarea activităţii primăriei şi responsabilizarea primarului.

"Primul proiect se referă la publicarea dispoziţiilor de primar. Aşa cum am arătat în trecut, doar 5,7% dintre toate dispoziţiile emise de primarul general sunt pe site. Restul preferă să le ţină în continuare ascunse. Şi al doilea proiect viza amenzile pe care Primăria Generală le-a încasat... inclusiv sumele pe care le plăteşte primăria din buget, deşi sunt amenzi pe persoană fizică, amenzi împotriva primarului. Există raportul Curţii de Conturi care arată foarte clar că primarul general a plătit din banii noştri, ai tuturor, amenzi care îl vizau în mod direct. Niciun proiect, nici celălalt, n-au primit avizul de specialitate de la Direcţia juridică", a menţionat Burduja.

Candidatul PNL a mai declarat că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie, Corpul de Control al Premierului şi Curtea de Conturi cu privire la contractul de mentenanţă pentru Arena Naţională, care a fost atribuit direct şi semnat la finalul anului trecut, între Crăciun şi Anul Nou, în doar o zi, pentru a putea fi adiţionat cu încă patru luni în anul curent.

"La Arena Naţională contractul de mentenanţă a fost prestat din 2018 până în 2023 de o companie a primăriei (...) S-a prestat acest contract pe o sumă de 10 milioane de lei. Undeva în februarie anul trecut, Primăria generală decide să scoată la licitaţie contractul, foarte bine. În mod normal obiectivul ar fi să obţii un preţ mai bun decât îţi presta propria companie, adică să reduci cheltuielile. Se prezintă patru ofertanţi, inclusiv compania primăriei. Sunt descalificaţi trei, rămâne cel mai mare. Compania primăriei este descalificată pentru că a dat un preţ prea mic, deşi, culmea, era preţul la care prestase, la care presta, şi în acel moment al procedurii de achiziţie. Sesizează compania Energetica Servicii CNSC-ul, deci Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor îi dă dreptate, se reintră în procedură, după care Primăria Generală mai găseşte o chichiţă şi exclude iarăşi propria companie. Ar trebui contractul pe 4 zile. Atenţie! La final, între Crăciun şi Anul Nou s-a atribuit acest contract într-o zi, într-o primărie în care lucrurile durează, ştiţi, luni, ani de zile. E o mobilizare fără precedent şi într-o zi se atribuie acest contract, se semnează. De ce? Ca să poată fi adiţionat cu încă patru luni pe anul acesta. Acum, când vorbim noi, se încearcă o negociere directă doar cu această companie declarată câştigătoare, cel mai mare preţ pe patru zile, plus patru luni, plus acuma să vedem câţi ani de zile, prin negociere directă, fără a scoate din nou la licitaţie", a explicat Sebastian Burduja.

Candidatul PNL pentru funcţia de Primar General al Capitalei a mai spus că această companie prestează mai scump cu oameni pe care i-a luat de la compania primăriei şi în condiţiile în care are redus la jumătate efectivul de personal.

"Deci, care este beneficiul Primăriei Generale din toate astea? Ce câştigă bucureştenii? Pierd patru milioane de lei, şi acesta e un singur exemplu, flagrant, pentru care noi ne facem datoria de cetăţeni şi sesizăm toate instituţiile abilitate să facă dreptate", a mai afirmat Sebastian Burduja, în conferinţa de presă.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ha! Ha!.... Intr-adevar PNL este zero. PNL nu mai exista. Votezi Burduja inseamna ca votezi PSD.

    Burduja nu are contracandidat .Cei doi Firea si Piedone vor renuta in favoarea lui Burduja .Lipsa fondurilor europene , lipsa de comunicare , ascunderea unor hotariri si nepublicarea lor , promisiunile nerespectate nici macar la nivel de pornire , votul oferit in trecut lui N.D. de catre voranti PNL dispare .Cheia in care N.D. a pornit alegerile crezind ca situatia trecuta se va repeta il fac perdant .Mai tineti minte acordul oferit lui Sosoaca de catre N.D.la care manifestatie nu a venit nimeni ? Asa va fi si la vot .

    ...

    Tatal tau a luat bani de la Bancorex?

    I-a mai dat inapoi??? 

    ce parere are Burduja despre Vlad Oprea ?

    E bine daca e zero. Pana acum numai negativ era...

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb