Secretar de stat în MDRT: Anul acesta turismul ar putea înregistra creşteri importante

F.A.
Politică / 6 august 2012

Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a declarat astăzi că anul acesta se poate înregisrata o premieră la capitolul creşteri în turism, iar maximul din 2008 ar putea fi astfel depăşit, se arată într-un comunicat de presă.

Cristian Bărhălescu a precizat: "În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, numărul total de turişti care au vizitat România s-a situat constant sub maximul atins în 2008, de 7,12 milioane de turişti. Dacă analizăm evoluţia pe primul semestru, începând din acest an, putem înregistra creşteri reale. Un bun exemplu în favoarea acestei afirmaţii sunt chiar cifrele comunicate de patronate cu privire la gradul de ocupare de 100% a unităţilor de cazare de pe litoral, din ultimul sfârşit de saptămână".

Declaraţiile secretarului de stat Bărhălescu au fost făcute cu ocazia primei sale întrevederi cu mediul de afaceri din turism, în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului (CCT), reunit astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2452
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5773
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1269
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.3435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb