Secretarul de stat Alina Bica a participat la Conferinţa "Justiţie şi Mediere"

F. A.
Comunicate de presă / 23 septembrie 2011

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica, a participat azi, la Craiova, la conferinţa internaţională "Justiţie şi Mediere", organizată de Asociaţia Magistraţilor Europeni care susţin Medierea (GEMME) - secţiunea română, în parteneriat cu Asociaţia Centrul de Mediere Craiova şi Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Editura universitară, Consiliul de Mediere, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Obiectivul conferinţei a fost acela de a prezenta modul în care medierea a fost implementată şi funcţionează în România, dar şi în alte state membre ale Uniunii Europene, din perspectiva Directivei 2008/52/CE privind unele aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială. Totodată, au fost abordate aspecte concrete ale medierii în diverse domenii judiciare şi au fost puse în discuţie probleme legate de standardele internaţionale în mediere, unicitate/pluralism asociativ, planurile de viitor în promovarea şi aplicarea pe scară largă a acestei metode alternative de soluţionare a litigiilor la nivel naţional şi european.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb