Secretarul de stat Huluban a participat la absolivrea promoţiei 115 a UNA "Carol I"

F. A.
Comunicate de presă / 20 iulie 2012

Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Sebastian Huluban, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, au participat, astăzi, pe esplanada din faţa Monumentului Eroilor Patriei, la festivitatea de absolvire a Promoţiei 115 "NEAGOE BASARAB-500" a Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" şi a seriei a XXIII-a a cursului principal "Probleme actuale ale securităţii naţionale" din cadrul Colegiului Naţional de Apărare, potrivit unui comunicat.

Cu acest prilej, secretarul de stat a ţinut să transmită tuturor celor prezenţi la eveniment: "Avem datoria, dascăli, studenţi, conducători ai instituţiei militare, de a păstra sau chiar de a readuce, acolo unde este cazul, instituţiile militare de învăţământ la standardele şi statutul avute prin tradiţie". Totodată, Sebastian Huluban a menţionat că sunt premise îmbucurătoare în ceea ce priveşte învăţământul militar, că toţi am fost mândri de exemplul dat de colegiile militare liceale, care au reuşit un procent de promovabilitate extraordinar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2575
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5996
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1398
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9839

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb