Reporter: Cum apreciaţi că evoluează piaţa construcţiilor în contextul macro-economic şi geopolitic actual?
Ileana Nicolae: Sectorul construcţiilor din România se află, în acest moment, într-o etapă de recalibrare, după o perioadă de expansiune susţinută, în anii anteriori. Creşterea inflaţiei, a costurilor cu energia şi volatilitatea lanţurilor de aprovizionare sunt provocări macro-economice şi geopolitice cu care ne confruntăm cu toţii, în prezent. În acest context, ritmul noilor investiţii este mai prudent, în special în sectorul privat, însă proiectele publice, cele de infrastructură, care beneficiază de finanţări europene sau sunt incluse în diverse programe guvernamentale, susţin activitatea din domeniu. Pentru companiile din industrie, este o perioadă care necesită găsirea de soluţii adaptate acestor realităţi, astfel încât producţia să se desfăşoare fără întreruperi.
Reporter: Ce perspective are această piaţă?
Ileana Nicolae: Perspectivele sunt pozitive pentru cei care ştiu să se adapteze inteligent şi responsabil la schimbările pieţei şi la cerinţele beneficiarilor. Avem o oportunitate clară de modernizare a infrastructurii şi a fondului construit, sprijinită de politici europene şi pe fondul tranziţiei către construcţiile eficiente energetic. În această zonă există un potenţial solid de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Proiectele mari de infrastructură finanţate prin programele europene rămân un motor important de creştere, în timp ce segmentul rezidenţial va depinde mai mult de stabilitatea economică şi de accesul la finanţări. Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de reaşezare a pieţei, în care deciziile de a face investiţii sunt mult mai atent evaluate, eu consider că perspectivele din domeniul construcţiilor sunt promiţătoare.
Reporter: Care sunt tendinţele în piaţa de profil?
Ileana Nicolae: Viitorul pieţei construcţiilor va fi definit de sustenabilitate şi digitalizare. Observăm o tendinţă din ce în ce mai clară de înlocuire a materialelor tradiţionale cu alternative mai eficiente energetic, cu durabilitate crescută şi impact redus asupra mediului. Totodată, digitalizarea câştigă teren atât în procesul de planificare a proiectelor, cât şi în monitorizarea execuţiei. În acest sens, Sika investeşte constant în cercetare, dezvoltare şi inovare pentru a răspunde nevoilor unei pieţe care evoluează spre standarde tot mai ridicate de eficienţă, siguranţă şi sustenabilitate.
Reporter: Ce asemănări/diferenţe vedeţi între domeniul construcţiilor de la noi şi cel din ţările vecine?
Ileana Nicolae: În ţările Europei de Est, piaţa construcţiilor este una în curs de maturizare, existând un interes tot mai mare pentru soluţii ecologice, eficiente energetic şi pentru tehnologii inovatoare. Aceasta este una dintre asemănări. La fel şi faptul că accesul la fonduri UE destinate infrastructurii a dus la demararea unor proiecte de amploare în statele din regiune. În acelaşi timp, atât România, cât şi ţările vecine se confruntă cu o provocare comună, aceea de a face faţă schimbărilor economice, precum creşterea preţurilor din energie şi blocajelor din lanţurile de aprovizionare.
Diferenţele vin din specificul fiecărei pieţe şi din ritmul cu care acestea se adaptează noului context şi adoptă inovaţiile tehnologice. România este o piaţă activă şi cu potenţial, dar are nevoie de o viziune pe termen lung pentru a-şi valorifica pe deplin poziţia în regiune.
Reporter: Ce evoluţie are activitatea Sika în ţara noastră, dar şi pe pieţele din afară?
Ileana Nicolae: În ciuda unui context de piaţă marcat de incertitudini, Sika îşi menţine direcţia de creştere şi confirmă perspectivele pozitive pentru anul 2025. Totodată, compania reconfirmă ţintele strategice pe termen mediu pentru 2028, orientate către o creştere sustenabilă şi profitabilă.
La nivel regional (EMEA), Sika a înregistrat creştere în primele şase luni ale anului 2025. Europa de Est contribuie activ la această evoluţie, beneficiind de proiecte de infrastructură şi construcţii majore. Redresarea pieţelor din zonă este susţinută de proiectele de modernizare a infrastructurii şi de investiţiile private în construcţii rezidenţiale şi comerciale.
Reporter: Ce proiecte de investiţii aţi derulat şi ce alte investiţii intenţionaţi să realizaţi?
Ileana Nicolae: Am inaugurat în această vară o nouă unitate de producţie de aditivi pentru betoane. Fabrica este amplasată pe platforma industrială din Corlăteşti, judeţul Prahova, şi este rezultatul unei investiţii de 1,4 milioane de franci elveţieni. Deschiderea acestei unităţi reprezintă un pas important în extinderea operaţiunilor Sika în Europa de Est. Unitatea integrează soluţii tehnologice de reducere a impactului asupra mediului, precum recuperarea, prelucrarea şi reutilizarea betonului şi a apei reziduale şi oferă flexibilitate sporită pentru a răspunde cererii dinamice din sectorul construcţiilor.
Sustenabilitatea este un pilon esenţial al strategiei de dezvoltare a Sika, de aceea investiţiile noastre viitoare vor avea la bază abordări eco-inovatoare care să susţină această direcţie.
Reporter: Cu ce cifre aţi închis primul semestru al acestui an şi ce estimări aveţi pentru întreg anul 2025?
Ileana Nicolae: În 2025, piaţa construcţiilor din România a traversat una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, marcată de incertitudine legislativă, presiuni economice şi schimbări socio-politice cu impact direct asupra industriei. În acest context, Sika România a reuşit să îşi menţină direcţia de creştere, confirmând rezilienţa şi soliditatea modelului său de business.
Compania îşi propune să încheie anul conform planului şi are deja trasate principalele direcţii pentru 2026, cu accent pe sustenabilitate, eficienţă şi inovaţie. Integrarea cu succes a Adeplast şi investiţiile constante din ultimii ani poziţionează România şi Europa de Est ca zone cheie în strategia globală a grupului. Deşi piaţa globală traversează o perioadă de volatilitate, mesajul transmis de Sika este unul de stabilitate şi optimism, compania reconfirmându-şi angajamentul pentru o creştere sustenabilă şi profitabilă pe termen mediu, cu obiective clare până în 2028.
Reporter: Câţi angajaţi are Sika în România?
Ileana Nicolae: Sika România dispune de peste 600 de angajaţi şi operează cinci platforme industriale pe teritoriul naţional, o dovadă a prezenţei solide şi a integrării regionale. Un număr semnificativ, având în vedere că povestea Sika în România a început cu 23 de ani în urmă, cu o echipă de patru oameni. Este o experienţă care mă bucură şi mă responsabilizează, în egală măsură.
Achiziţia Adeplast, finalizată în martie 2020, a permis ca Sika să acceseze noi segmente de piaţă în termoizolaţii şi mortare pentru construcţii, eficientizând lanţurile de aprovizionare.
Reporter: Cum se descurcă o femeie într-o lume a bărbaţilor, mai ales când ocupă o funcţie de conducere?
Ileana Nicolae: De-a lungul carierei mele, nu am luat în considerare aceste stereotipuri pentru că am convingerea că poţi obţine rezultate notabile atunci când te concentrezi pe valoarea pe care o aduci, nu pe etichetele din jur. Nu cred în reţete separate de succes pentru femei şi bărbaţi în management. Cred în consecvenţă, profesionalism şi în capacitatea de a lucra deschis cu oamenii şi de a contribui la dezvoltarea lor.
Reporter: Ce sfaturi oferiţi doamnelor care vor să intre în zona de leadership?
Ileana Nicolae: Le încurajez pe doamne să îşi urmeze cu determinare drumul şi să aibă curajul de a-şi exprima viziunea. Leadershipul nu înseamnă doar o poziţie ierarhică, ci capacitatea de a influenţa şi de a construi echipe unite. Este esenţial să investeşti în formarea ta profesională, să cauţi mentori şi să rămâi rezilient în faţa provocărilor. Cred, de asemenea, că empatia şi capacitatea de a asculta sunt atuuri care fac diferenţa şi ajută la construirea unei culturi organizaţionale solide. Piaţa are nevoie de diversitate în leadership, iar România şi Europa de Est oferă spaţiu pentru viziuni noi şi curaj.
Reporter: Mulţumesc!