Şeful RBS va primi 9,7 milioane de lire până în 2014 dacă va reuşi să redreseze banca

F. A.
Bănci-Asigurări / 16 octombrie 2009

Directorul general al Royal Bank of Scotland (RBS), Stephen Hester, a admis azi că "inclusiv părinţii săi cred că este plătit prea mult", respectiv cu circa 10 milioane lire sterline (11 milioane euro), dacă reuşeşte să redreseze banca, la care statul britanic deţine 70% din acţiuni, anunţă AFP.

"Oamenii se plâng uneori de banii pe care-i câştigă starurile pop sau fotbaliştii din prima divizie, dar tolerează aceste sume pentru că aceştia le oferă amuzament şi recreere. Dificultatea pentru bancheri este că-i facem pe oameni să-şi vadă mai degrabă limitele în ceea ce-şi pot cumpăra. Chiar şi părinţii mei consideră că sunt plătit prea mult, ceea ce nu înseamnă că nu sunt mândri de mine", a recunoscut Hester, într-un interviu publicat de Daily Mirror. Prima slujbă a bancherului a constat în ambalarea bomboanelor.

Directorul RBS ar trebui să câştige cel mult 9,7 milioane lire sterline, până în 2014, dacă reuşeşte să readucă preţul acţiunii RBS la 70 pence pe bursa londoneză. O acţiune RBS se tranzacţiona în această dimineaţă cu 48,5 pence, după ce căzuse la 10 pence în ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb