Seminar regional organizat de ANFP la Tg. Jiu

F. A.
Comunicate de presă / 14 martie 2012

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Gorj organizează în perioada 14 - 16 martie, la Târgu Jiu, judeţul Gorj, seminarul regional cu tema "Carieră şi etică în funcţia publică", potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Evenimentul continuă seria întâlnirilor regionale de acest gen, demarate încă din anul 2009. Până în prezent Agenţia a organizat 15 astfel de evenimente, oferind consultanţă de specialitate, în mod gratuit, pentru aproximativ 1.500 de reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale, din toate judeţele ţării.

Dezbaterile din cadrul seminarului vizează aspecte ale îmbunătăţirii sistemului administraţiei publice din perspectiva funcţiei publice şi clarificări cu privire la: etica, integritatea şi disciplina în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize etc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb