Senatorii au amânat discuţiile privind reorganizarea STS

E.D.
Politică / 22 aprilie 2014

Senatorii din Comisia pentru administraţie au decis, astăzi, amânarea, pentru data de 2 iunie, a discuţiilor privind propunerea de lege care vizează reorganizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Propunerea de lege, iniţiată de parlamentarii PSD, stipulează că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale, structură cu personalitate juridică, în subordinea MAI, condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.

Potrivit textului propunerii de lege, Ministerul Afacerilor Interne preia de la STS patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente. Totodată, MAI se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile şi acordurile în care STS este parte, inclusiv în litigiile aferente activităţii acestuia.

De asemenea, Ministerul de Finanţe este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetul MAI.

În ceea ce priveşte structura generală a Departamentului de Telecomunicaţii Speciale, atribuţiile componentelor sale funcţionale, efectivele şi resursele în timp de pace şi în timp de război, regimul reţelelor şi echipamentelor de telecomunicaţii speciale şi mobilizarea serviciului, proiectul prevede că acestea se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Legea are un caracter organic, iar Senatul este Cameră decizională în acest caz, Camera Deputaţilor adoptând tacit, în data de 25 martie, acest proiect.

Asupra propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a altor acte normative, Comisia pentru administraţie şi cea pentru apărare din Senat trebuie să întocmească un raport comun, propunerea urmând să intre în dezbaterea senatorilor din Comisia pentru apărare miercuri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dar DE CE? ar discuta senatorii CEVA? Nu-i mai bine sa stea in vacante prin Florida si Las Vegas?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2661
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4727
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7518
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0911
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.6943

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb