SENATORII JURIŞTI: Propunerea privind incompatibilităţile parlamentarilor a primit raport favorabil

Elena Deacu
Politică / 3 iunie 2015

Senatorii jurişti au întocmit miercuri un raport de admitere propunerii legislative a senatoarei PC Cristiana Anghel, care modifică secţiunea "Incompatibilităţi privind calitatea de parlamentar" din Legea nr.161/2003.

Astfel, a fost modificat articolul 82 în sensul că funcţia de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu "funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerţ ori prestarea de servicii ca şi contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice".

În expunerea de motive, iniţiatorul susţine că au fost înregistrate cazuri când s-au înfiinţat societăţi comerciale care "nu au funcţionat niciodată şi chiar s-a uitat de ele", scrie Agerpres.

"Aceste situaţii au fost constatate de ANI, care, conform legislaţiei actuale, sunt considerate ca stări de incompatibilitate. Pentru rezolvarea acestor situaţii trebuie urmată o cale destul de lungă, plecând de la instanţele judecătoreşti din teritoriu, până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în documentul citat.

Legea are un caracter organic iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb