Senatul a luat act de demisia lui Nicolae Ciucă

R.S.
Politică / 17 februarie, 17:17

Senatul a luat act de demisia lui Nicolae Ciucă

Senatorii au luat act, în şedinţa de luni, de încetarea prin demisie a mandatului lui Nicolae Ciucă, începând cu data de 5 februarie 2025, şi au declarat vacant locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, scrie Agerpres.

'Luăm act de demisie, urmează să ne pronunţăm asupra vacantării mandatului de senator', a precizat preşedintele de şedinţă, Mircea Abrudean, preşedinte interimar al Senatului.

Hotărârea de vacantare a mandatului de senator a fost luată cu 121 de voturi 'pentru', trei 'împotrivă' şi o abţinere.

'Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului Ciucă Nicolae-Ionel, ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 205 şi art. 207 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, Senatul adoptă prezenta hotărâre: Articol unic - Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului Ciucă Nicolae-Ionel, începând cu data de 5 februarie 2025, şi declară vacant locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, se precizează în hotărârea adoptată de Senat, potrivit Agerpres.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb