Sentix: Incompetenţa economică a guvernului Germaniei împinge economia tot mai adânc în recesiune

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 septembrie 2023

Sentix: Incompetenţa economică a guvernului Germaniei împinge economia tot mai adânc în recesiune
Călin Rechea

Încrederea investitorilor privind activitatea economică din zona euro a scăzut peste aşteptări în septembrie 2023, conform ultimului raport de la Sentix GmbH (vezi graficul).

Indicele agregat a scăzut peste aşteptări faţă de luna precedentă, până la -21,5 puncte, de la -18,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a scăzut cu 3,7 puncte, până la -21 de puncte, iar indicele condiţiilor curente a scăzut până la -22 de puncte, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, de la -20,5 puncte.

"Recesiunea din zona euro a ajuns şi în sectorul serviciilor şi se adânceşte", se arată în raportul de la Sentix, iar investitorii nu aşteaptă nicio îmbunătăţire a situaţiei în perioada următoare.

Principala problemă o reprezintă economia Germaniei. Deoarece "încă este cea mai mare din zona euro", iar din această poziţie "împovărează întreaga uniune monetară cu o recesiune profundă".

Germania reprezintă o problemă dificilă şi pentru BCE, după cum se mai subliniază în raportul de la Sentix, în condiţiile în care "dinamica economiei ar justifica o politică monetară mai relaxată", dar acest lucru nu este posibil, deoarece "în Germania, dintre toate locurile, inflaţia se dovedeşte a fi deosebit de încăpăţânată".

Pe fondul deteriorării aşteptărilor la nivel global, zona euro, Germania şi Europa de Est au fost menţinute în categoria "recesiune". Statele Unite au fost trecute în categoria "temperare" din categoria "stagnare", iar economiile economiile din Asia, exclusiv Japonia, au fost trecute în categoria "stagnare" din "redresare uşoară".

La nivelul celei mai mari economii a zonei euro, Germania, indicele agregat al încrederii a înregistrat a cincea scădere consecutivă, de 2,4 puncte, până la -33,1 puncte, cel mai redus nivel din octombrie 2022. Indicele situaţiei curente a scăzut cu 3 puncte, până la -38,3 puncte, cel mai redus nivel din iulie 2020, iar indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a scăzut cu 1,8 puncte, până la -27,8 puncte.

Germania este din nou "omul slab al Europei", arată economiştii de la Sentix, care mai lansează un avertisment deosebit de grav: "Lipsa totală de competenţă economică a conducerii politice şi enormele incertitudini pentru economie cauzate de criza energetică şi a electricităţii împing economia Germaniei tot mai adânc în recesiune".

De asemenea, menţinerea indicelui aşteptărilor în jurul valorii de -28 de puncte arată că "investitorii au puţine speranţe că situaţia se va schimba rapid".

Dincolo de Ocean, "timpul lucrează împotriva economiei Statelor Unite", se arată în raportul de la Sentix, pe fondul menţinerii unei politici monetare restrictive şi a creşterii slabe a creditării. Indicele agregat al încrederii a scăzut până la 2,2 puncte, de la 5,1 puncte, pe fondul scăderii indicelui situaţiei curente cu 2 puncte, până la 14 puncte, şi a scăderii indicelui aşteptărilor până la -9 puncte, de la -5,3 puncte în luna anterioară.

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a scăzut în luna septembrie 2023 cu 6,8 puncte, până la 0,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a scăzut până la 1,5 puncte, de la 8 puncte, iar indicele situaţiei curente a scăzut până la 0,3 puncte, de la 7,5 puncte.

În Japonia indicele agregat s-a menţinut la 3,5 puncte, pe fondul unei scăderi a indicelui aşteptărilor cu 2,3 puncte, până la -3,3 puncte, şi a unei creşteri de 2,5 puncte a indicelui situaţiei curente, până la 10,5 puncte.

Europa de Est a fost menţinută în categoria "recesiune" pe fondul scăderii indicelui agregat cu 1,7 puncte, până la -22,5 puncte. Indicele situaţiei curente a scăzut până la -28,8 puncte, de la -27,8 puncte, iar indicele aşteptărilor a scăzut cu 2,5 puncte, până la -16 puncte.

Economia Elveţiei se află într-un punct critic, conform raportului de la Sentix, în condiţiile în care indicele agregat al încrederii a scăzut până la -5,6 puncte, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, de la 2,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile scăderii indicelui situaţiei curente până la 5,8 puncte, cel mai redus nivel din martie 2021, de la 15,5 puncte. Indicele aşteptărilor a scăzut cu 6,3 puncte, până la -16,3 puncte.

Pentru economia Austriei, indicele agregat a crescut cu 3,9 puncte, până la -13,3 puncte. Indicele aşteptărilor a crescut până la -12,5 puncte, de la -18,3 puncte, în timp ce indicele situaţiei curente a crescut cu 1,5 puncte, până la -14 puncte.

America Latină a trecut în categoria "declin" pe fondul scăderii indicelui agregat al încrederii până la -11,6 puncte, de la -8,4 puncte, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut cu 3 puncte, până la -14 puncte, indicele aşteptărilor a scăzut până la -9,3 puncte, de la -5,8 puncte.

Pentru economia globală, indicele agregat al încrederii a înregistrat o scădere semnificativă, de 4,4 puncte, până la -5,4 puncte, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut cu 3,9 puncte, până la -3,9 puncte, cel mai redus nivel din ianuarie 2023, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o scădere 4,7 puncte, până la -6,8 puncte.

Indicele încrederii de la Sentix pentru luna septembrie 2023 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.220 investitori, dintre care 237 au fost investitori instituţionali.

"Lipsa totală de competenţă economică a conducerii politice şi enormele incertitudini pentru economie cauzate de criza energetică şi a electricităţii împing economia Germaniei tot mai adânc în recesiune". (Sentix)

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. precum Ungaria, Romania....colonii UE conduse de hoti si mincinosi care deservesc oligocorporatiile.

    Multă Slava

    1. Zise Ranusia si mai lua o gura de...

    Sa ni i dea noua daca is asa de incompetenti.Si sa i ia pe Ciuca,Bolos si Caciu,ca s superperformanti.

    de la tigrul europei la bolnavul europei. cu alt leadership.

    Toate tarile din europa conduse de politicieni "minunati",

    intra in recesiune si criza economico-sociala,

    ce circ misto o sa iasa din asta 

    Acesti indici sintetici arata rau pt ca masurile politicilor economice la nivelul Europei au fost anti europene, absolut contrare intereselir economiilor din continent. Sanctiunile, distrugerea lanturilor de aprovizionare stabile, pierderea unor piete mari cum sunt Rusia si Ucraina... Acestea sunt cauzele deteriorarii sau colapsului Europei. In septembrie anul trecut au fost aruncate in aer conductele Nord stream, anul asta e atacata conducta Drujba, e logic sa mearga tot mai rau Europa. S a mutat consumul de gaz pe LNG, care e... Cam GPL ul Crevedia, mutat prin terminale si cisterne etc

    1. pai GPL de unde vine?? nu cumva din SUA?? normal ca sclavimea trebuie sa treaca pe GPL:

      Bravo,

      ai punctat problema, de nota 10 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb