Sesiune privind libertatea religioasă, organizată de Asociaţia "Conştiinţă şi Libertate"

F.A.
Politică / 17 iunie 2013

Asociaţia "Conştiinţă şi Libertate", în colaborare cu Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, a organizat astăzi sesiunea de comunicări ştiinţifice privind libertatea religioasă şi de conştiinţă, conform unui comunicat de presă.

Subiectul supus dezbaterii a fost "Libertatea religioasă, de la particular la general. O abordare în contextul mondializării".

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că "sistemul educaţional nu a făcut paşii necesari în vederea creării unei culturi a diferenţei, soluţia ar fi articularea discursului public, cu sprijinul tuturor actorilor sociali vizaţi. Ceea ce nu înţeleg oamenii politici este că, în dialogul interreligios, recunoaşterea libertăţii celuilalt contează uneori mai mult decât o bucată de pâine aşezată pe masă".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb