SIBEX Creşterea Dow Jones a revitalizat speculaţiile

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 mai 2013

În prima jumătate din cea de a doua şedinţă a săptămânii, direcţia dominantă de pe piaţa Sibex a fost una ascendentă. Excepţie făcea cotaţia futures a aurului, metalul nobil depreciindu-se. După sincopa de luni, când volumul a fost unul foarte redus, pe fondul inactivităţii market-makerilor, lichiditatea dădea semne de revenire, numărul contractelor fiind, la ora 17.00, de peste 700 cu o valoare de aproape 10 milioane de lei. Aşadar, speculatorii au revenit pe piaţă odată cu redeschiderea pieţei americane.

Liderul ca volum era derivatul pe indicele DJIA, având simbolul DEDJIA_RON. În ceea ce priveşte cotaţia Dow Jones estimată de participanţii de pe piaţa sibiană, aceasta a urmărit futures-ul din SUA, unde s-au consemnat aprecieri înainte de publicarea unui raport privind încrederea consumatorilor şi după ce datele au indicat că preţurile caselor au crescut în martie cel mai mult, raportat la ultimii şapte ani. La Sibex, numărul contractelor DEDJIA_RON pe scadenţa iunie era de 538 iar cotaţia era estimată la 15.459 de puncte, în creştere cu nu mai puţin de 141 de puncte.

Derivatul pe cursul de schimb euro/dolar a reintrat la rândul său în jocul speculativ, şi atrăgea 57 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia euro se aprecia cu 0,12% şi era estimată la 1,29350 USD. Pe acest segment se mai tranzacţiona şi perechea euro/yen japonez pe scadenţa iunie. Euro se aprecia faţă de yen câştigând peste 1% şi valorând 132 de yeni. Moneda din ţara soarelui răsare s-a depreciat şi pe plan extern după ce preţurile acţiunilor din Japonia au avansat, ca urmare a declaraţiilor Prim-Ministrului Shinzo Abe, care a declarat că Banca Centrală a Japoniei poate adăuga stimulente economice dacă este nevoie să susţină revigorarea economică.

Pe piaţa aurului lichiditatea era la rândul său într-o uşoară ascensiune, observându-se 22 de contracte SIBGOLD_RON pe scadenţa iunie şi 15 contracte SIBGOLD pe acelaşi termen. Preţul unciei scădea cu 11,8 dolari la 1381 USD pentru SIBGOLD_RON şi cu 15,2 dolari la 1379,7 USD pentru SIBGOLD.

Dintre derivatele pe acţiuni, speculatorii au pariat pe DESIF5. Pentru acţiunea SIF Oltenia cotaţia a crescut cu 0,68% şi a închis la 1,47 pe iunie şi cu 0,64% la 1,5040 lei pentru septembrie.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb