SIBEX Derivatele pe Dow Jones şi euro/dolar au rămas favoritele speculatorilor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 ianuarie 2014

Speculaţiile cu derivate au scăzut ca intensitate în prima jumătate a şedinţei de joi la Bursa din Sibiu, comparativ cu ziua anterioară. Cu toate acestea, nivelul era unul destul de bun, cu posibilitatea îmbunătăţirii lui în partea secundă. La ora 17.00, numărul contractelor era de 900 cu o valoare de 4,3 milioane de lei. "Şedinţa precedentă de la Sibex (n.r. - şedinţa de miercuri 8 ianuarie) a fost una atipică, în sensul că speculatorii au fost mai implicaţi în prima parte a zilei, şi mai apatici în cea de-a doua, când de regulă volumul creştea datorită influenţelor de pe piaţa din SUA. Este interesant de urmărit dacă acest lucru se va confirma şi joi sau a fost o excepţie", a declarat un broker. La ora menţionată, variaţiile erau mixte iar cele mai speculate derivate erau cele pe Dow Jones şi euro/dolar.

Derivatul pe indicele Dow Jones se făcea remarcat prin 417 contracte încheiate pe scadenţa martie, cotaţia sa creştea cu 24 puncte, fiind estimată la 16.429 de puncte. Şi pe Wall-Street indicii se apreciau după jumătate de oră de la deschidere, sprijiniţi de scăderea cererilor de şomaj la 330.000 înainte de debutul sezonului de raportări ale companiilor. Totuşi, la Sibex, pariurile indicau o diminuare a amplitudinii câştigurilor, fiind posibilă o intrare pe teritoriu negativ.

Pentru euro participaţii au speculat atât pe o direcţie pozitivă cât şi negativă. În prima parte a zilei, până în jurul orei 15.45, euro a câştigat teren faţă de rivalul său tradiţional pentru ca apoi să intre pe minus. La ora 17.00, direcţia "roşie" se menţinea, fiind consemnată o scădere destul de uşoară de 0,04%, la un curs de 1,35780 USD pentru o monedă unică pentru scadenţa martie. Numărul contractelor pe termenul menţionat era de 344. Se specula şi pe scadenţa iunie din anul curent, moneda unică depreciindu-se cu 0,14.% la 1,35800 USD. Numărul contractelor EUR/USD_RON pe acest termen era de 47.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni au fost tranzacţionate contractele DESIF5 şi DETEL pe scadenţa martie, cosemnându-se 38 şi 32 de contracte. Cotaţia DESIF5 a crescut cu 0,35 % la 2 lei iar cea a DETEL s-a depreciat cu 1,84% la 16 lei.

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb