SIBEX Săptămâna trecută, cea mai slabă din noiembrie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 noiembrie 2012

La Sibex, săptămâna 19-23.11 a fost cea mai slabă de până acum din luna în curs, cu un total de 5553 de contracte şi o valoare de 63,11 milioa-ne de lei. Printre cauzele scăderii interesului s-au numărat evenimentele interne din conducerea societăţii, dar şi cele externe de la nivel economic şi politic, sub influenţa cărora reacţionează de obicei pieţele de capital.

Perioada menţionată a început sub semnul desfăşurării AGA Sibex, în 19.11 acţionarii întâlnindu-se pentru a alege un nou Consiliu de Adminis-traţie. În acest context, speculatorii şi-au împărţit interesul între piaţă şi informaţiile privind viitorul bursei şi au încheiat 1710 contracte, cel mai bun nivel al săptămânii. În şedinţa de marţi evoluţia neconvingătoare a cotaţiilor şi reacţiile la rezultatele AGA au determinat scăderea lichidităţii la 1363 de contracte. Declinul a continuat şi miercuri, starea de nesiguranţă datorată speculaţiilor despre viitorul bursei sibiene şi ştirile negative externe fiind cauzele diminuării volumului la 661 de contracte, cel mai slab din noiembrie. Situaţia nu s-a schimbat nici joi, când volumul a fost din nou unul foarte redus: 663 de contracte. De această dată, cauza principală a fost închiderea pieţelor bursiere din SUA datorată sărbătorii Zilei Recunoştinţei, situaţie care a lăsat participanţii fără principalele repere pe baza cărora să-şi construiască strategiile.

Speculatorii au crescut însă ritmul plasamentelor în ultima zi a săptămâ-nii, dând semnale pentru un posibil reviriment pentru ultima săptămână din noiembrie.

Deşi piaţa din SUA a fost închisă, interesul şi creşterile au venit pe fondul evoluţiei de pe pieţele europene, care au înregistrat cel mai mare "raliu", din acest an, în urma speculaţiilor că, în SUA, Congresul va fi de acord cu un buget care să evite tăierile masive şi creşterea fiscalităţii. Totodată. optimismul s-a mai datorat şi creşterii producţiei din China.

Scăderea dolarului a determinat creşterea aurului. Derivatul SIBGOLD a câştigat 20,2 USD, ajungând la 1752,7 dolari pe scadenţa decembrie. Numărul contractelor a fost de aproape 100.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb