SIBEX Speculatorii dau senzaţia că şi-au pierdut apetitul pentru futures

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 noiembrie 2014

La jumătatea zilei de miercuri, pe piaţa Sibex se profila cea de a treia şedinţă la rând cu lichiditate slabă, după ce luni şi marţi volumul de contracte a fost modest, situându-se de fiecare dată sub 800 de contracte. La ora 16.15 se înregistrau doar 244 de contracte iar valoarea echivalentă tranzacţiilor depăşea uşor 4 milioane de lei. Jucătorii aşteptau deschiderea pieţei de la New York pentru a primi noi informaţii şi a urmări evoluţia indicilor.

În condiţiile date, derivatul pe Dow Jones era cel mai speculat produs derivat. Acesta totaliza 210 contracte încheiate pe scadenţa de luna viitoare, pe fondul unei evoluţii pozitive care ducea cotaţia spre valori record. După aproape şapte ore de la deschidere, DEDJIA_RON decembrie acumula 103 puncte şi valora 17.405 puncte. Pe piaţa futures din SUA, indicii se apreciau semnalând o deschidere verde pe Wall-Street, după ce partidul Republican a câştigat majoritatea în Senat pentru prima dată în ultimii opt ani, luând astfel sub control ambele camere ale Congresului. În plus, datele economice de peste ocean au indicat că, în octombrie, companiile au creat mai multe locuri de muncă decât a fost estimat.

Pe segmentul valutar, speculaţiile de până la ora 16.15 s-au concretizat în numai 21 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa decembrie. Moneda unică se deprecia cu 0,34%, la 1,2570 USD. Pe pieţele valutare externe dolarul se situa pe poziţii favorabile în raport cu "rivalii" săi, fiind susţinut de semnele de întărire a economiei americane. De altfel, moneda americană a atins maximul din ultimii şapte ani faţă de yenul japonez. La Sibex se mai tranzacţiona timid şi raportul euro/yen, cu doar 3 contracte pe scadenţa decembrie. Euro creştea cu 0,70%, la 143,39 yeni.

În zona derivate pe mărfuri se înregistra o depreciere drastică a cotaţiei futures a aurului, uncia coborând cu 28,4 dolari, la 1139 USD pe scadenţa decembrie. Volumul era însă extrem de redus: doar 4 contracte.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb