SIBIU Creştere cu 57 % a numărului de poziţii futures deschise pe Dow Jones

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 februarie 2010

În penultima şedinţă a săptămânii, participanţii de pe piaţa Sibex au încheiat tranzacţii atât pe segmentul spot cât şi pe cel futures, ponderea mai mare revenind derivatelor, adică aria cu o vechime şi o experienţă mai mare. În cadrul acesteia, cotaţiile celor mai lichide produse futures disponibile la bursa sibiană au revenit pe scădere, situaţie în care investitorii au fost oarecum mai prudenţi în comparaţie cu şedinţele anterioare, fapt care s-a reflectat şi în volumul de transfer mai redus. La închidere au fost înregistrate aproape 6700 contracte (6561 futures şi 135 opţiuni), încheiate din 1651 tranzacţii, valoarea echivalentă rulajului ajungând la 13,78 milioane de lei. Numărul poziţiilor futures a evoluat din nou pe o direcţie uşor ascendentă ajungând la 35.858. Pe piaţa spot numărul acţiunilor schimbate a fost de 1690 preţurile încadrându-se între 1,7 şi 1,8 lei/acţiune. La închidere acţiune SBX valora 1,8 lei, în scădere cu 10 bani.

În piaţa futures, cele mai interesate evoluţii au constituit apanajul derivatelor pe SIF 5, EURO/RON şi Dow Jones, care au ocupat, în această ordine, primele trei locuri în topul de lichiditate al zilei. De altfel, derivatul pe indicele american a avut o evoluţie spectaculoasă din perspectiva numărului de poziţii deschise pentru scadenţa martie care a crescut cu 57 %, de la 476, cât era la finalul şedinţei precedente, până la 748. "Investitorii încep treptat să acumuleze poziţii pe derivatele ce au ca activ suport cel mai urmărit indice american, demonstrând din nou, dacă mai era nevoie, că acesta are o puternică influenţă pe plan intern. Posibilitatea de a specula pe acest produs este una binevenită pentru investitorii autohtoni şi cred că interesul va creşte constant, mai ales în condiţiile în care există şi un formator de piaţă activ", a declarat un broker. În ceea ce priveşte valoarea DEDIJA_RON estimată pentru scadenţa martie, acesta a scăzut cu 179 puncte până la 10.065 puncte.

Cea mai mare parte a lichidităţii a fost asigurată de tranzacţiile realizate în aria derivatelor financiare unde DESIF 5 au fost preferate pentru aproape 5800 contracte reprezentând echivalentul a 5,8 milioane de acţiuni. Scadenţa martie a atras 5331 contracte din totalul menţionat. DESIF 5 martie au pendulat între un maxim de 1,6486 respectiv de minim de 1,5910 lei. În urma scăderii de 15,29 bani consemnată la închidere cotaţia a ajuns la 1,5920 lei/titlu. Pentru iunie 2010, DESIF 5 au fost cotate la 1,6330 lei, în minus cu 4,5 bani. De deprecieri nu au scăpat nici cotaţiile pentru scadenţele cele mai îndepărtate astfel că minusurile de 2,98 bani pentru septembrie respectiv 3,14 bani pentru decembrie, au dus preţurile DESIF5 la 1,6802 şi 1,725 lei/titlu.

Revenirea pe plus a euro a făcut ca rulajul perechii EURO/RON să crească până la circa 600 contracte. Scadenţa martie 2010 a fost cea mai căutată cu 327 contracte. Pentru aceasta, euro a crescut cu 2,31 bani ajungând la 4,1448 lei. Pentru iunie "jucătorii" au văzut moneda unică tot pe creştere, la un nivel de 4,1693 lei, după o acumulare de 3,18 bani. O cotaţie de 4,1810 lei a fost estimată pentru septembrie, în urcare cu 2,09 bani şi una de 44,2328 lei pentru decembrie, în creştere cu 1,28 bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb